La o zi după meciul de pe Arena Națională, giuleștenii au făcut o plângere oficială la FRF și CNCD, acuzând comportamente rasiste din partea suporterilor echipei FCSB.
Viorel Moldovan (52 de ani), directorul sportiv al Rapidului, a condamnat ferm aceste comportamente și a subliniat că a sesizat autoritățile competente.
"Eu pun toată această rivalitate dintre galerii pe o tradiție alimentată care duce și la extreme. Pot să accept scandările, banner-ele, șicanele. Fac parte din decor. Fac atmosfera mult mai interesantă.
Ura asta de rasă, rasismul… a căpătat din ce în ce mai mult accente dramatice. Deja, din ce în ce mai multă lume e sensibilă. Au fost scandări rasiste. După fiecare derby, am făcut adresă către FRF și CNCD. Lumea e schimbată total.
Nu sunt de acord cu ce scrie Mihai Stoica. Până la un anumit punct înțeleg folclorul galeriilor. Poți să pui un banner, dar să nu te legi de rasă, de lucruri sensibile", a spus Viorel Moldovan la Digisport.
MM Stoica a încercat să liniștească apele
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a încercat să liniștească spiritele, însă mesajul său nu a fost bine primite de gruparea din Giulești.
"Subiectul rasism pe stadion este fals. Niciun stelist sau - mai nou - susținător al FCSB nu are vreo problemă cu țiganii sau - mai nou - cu rromii.
Mai mult decât atât, sunt foarte mulți suporteri de-ai noștri de etnie rromă, mult mai mulți decât rapidiști probabil. Eu am mulți prieteni țigani și n-am făcut niciodată vreo diferențiere între români și rromi, așa cum n-am făcut și nu fac între români și străini sau între caucazieni și afroamericani", a scris MM pe rețelele de socializare.