Rapidiștii se gândesc la un singur lucru: ”Pentru asta luptăm”
Giuleștenii completează podiumul în acest moment cu 48 de puncte, la opt lungimi în spatele liderului FCSB.
După cinci victorii consecutive de la reluarea campionatului, Rapid a înregistrat până în clipa de față 13 victorii, nouă rezultate de egalitate și patru înfrângeri.
Rapidiștii se gândesc la un singur lucru: ”Pentru asta luptăm”
Claudiu Petrila (23 de ani), care a ajuns vara trecută în Giulești, de la CFR Cluj, s-a impus pe tabela de marcaj de patru ori în acest sezon. Pe deasupra, winger-ul și-a însemnat și șase pase decisive în campionat.
- Fotbalistul a vorbit despre situația rapidiștilor și a ținut să puncteze faptul că giuleștenii vor să câștige titlul și pentru asta se luptă în acest sezon din Superliga României
”Titlul în acest an. Pentru asta luptăm. După cum spunea şi domnul Şucu, venim! Dacă nu ar intra cu mai mult de patru puncte avans, cred că am avea o şansă foarte mare pentru a încheia pe primul loc.
Mai avem cu ei încă trei meciuri, dintre care două sunt în Giuleşti. Un mare avantaj pentru că ştim cu toţii că atunci când vii în Giuleşti îţi tremură mingea la picior”, a spus Claudiu Petrila, potrivit Fanatik.
Produs de LPS Bihor Oradea, Claudiu Petrila a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum LPS Bihorul, Hidișelul, CFR Cluj, Sepsi OSK și FC Rapid București.
Clasamentul Superligii
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News