Răsturnare de situație în cazul lui Alexandru Chipciu! Dan Petrescu a anunțat unde va juca mijlocașul
Alexandru Chipciu (32 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, ar fi fost dorit de Universitatea Craiova.
În urmă cu câteva zile, impresarul Ioan Becali anunța că Alexandru Chipciu va semna cu Universitatea Craiova în această iarnă, după ce la echipa olteană a fost numit în funcția de președinte executiv Marian Copilu, o persoană cu care fotbalistul are o relație apropiată.
Dan Petrescu spune că Alex Chipciu rămâne la CFR Cluj
Cu toate acestea, Dan Petrescu susține că a discutat cu Chipciu, iar fotbalistul i-a transmis că nu a primit nicio ofertă și nu are de gând să plece de la Cluj în această iarnă.
"Eu am vorbit cu el, mi-a spus că n-a avut nicio ofertă de la nimeni și nu l-a sunat nimeni. Nici de la Craiova, nici din altă parte. El are familia aici, are patru copii, în niciun caz nu s-a gândit să plece de la CFR.
El s-a antrenat bine, n-a jucat toate meciurile, dar mereu când a intrat a dat gol sau ne-a ajutat. Dacă el se antrenează în continuare așa, are șanse mari să fie titular sau să intre pe parcurs. Totul depinde de el, dar să plece... în niciun caz!", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare meciului FCSB - CFR Cluj.
Chipciu joacă de doi ani la CFR Cluj, iar până în prezent a strâns 69 de meciuri, cinci goluri și cinci pase decisive. În acest sezon, brăileanul a înscris de trei ori în 22 de jocuri.
Ioan Becali anunța că Alexandru Chipciu semnează cu Universitatea Craiova
Ioan Becali, agentul care se ocupă de cariera lui Alexandru Chipciu, spunea recent că mijlocașul va pleca la Universitate Craiova pentru a se alătura lotului condus de la Laurențiu Reghecampf, mai ales că tehnicianul nu se poate baza pe Lyes Houri (25 ani) până în vară, din cauza problemelor medicale.
„Da, e adevărat, Chipciu va ajunge la Craiova, mai ales că și Marian Copilu merge acolo. Ei doi sunt foarte buni prieteni. Chipciu, dacă nu era Marian Copilu, nu venea la CFR Cluj, poate ajungea în Turcia.
Eu așa cred că se va face transferul, doar că trebuie să împartă câștigul lui Chipciu între CFR și Craiova. Chipciu câștigă cel mai bine din fotbalul românesc, la fel ca Tănase”, a spus Ioan Becali, la Digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News