Răsturnare de situație în cazul transferului lui Alex Crețu! Nu mai semnează cu Sepsi, dar ar fi aproape de alt club din Liga 1
Alexandru Crețu (29 ani) și-a reziliat contractul cu FCSB la aproape două luni de la transfer.
Gafa din meciul cu Rapid l-a nemulțumit pe Gigi Becali, care a decis să renunțe la serviciile jucătorului pe care l-a adus liber de contract la începutul lunii iulie. Imediat după despărțirea de FCSB, despre Crețu s-a spus că negociază cu Sepsi, pentru un posibil transfer, lucru admis chiar de Mihai Stoica, managerul general de la FCSB.
Deși negocierile au fost intense, cele două părți nu ar fi reușit să ajungă la o înțelegere, astfel că transferul ar fi picat, iar un alt club important din Liga 1 ar fi intrat pe fir pentru a-l aduce pe jucător.
Crețu, mutare surpriză în Liga 1?!
Astfel, Alexandru Crețu ar fi dorit de Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova și ar fi început deja negocierile cu echipa lui Mihai Rotaru, informează Digi Sport. Mai mult, sursa citată informează că oficialii clubului sunt încrezători că transferul are șanse mari de reușită.
În cazul în care transferul se realizează, Alexandru Crețu ar fi al doilea jucător de la FCSB care semnează cu echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf, după ce Gigi Becali l-a cedat pe Ionuț Vînă la schimb cu Ivan Mamut și Andrei Burlacu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News