VIDEO "Războinicul Luminii" aprinde lupta cu Farul. Mesajul îndreptat de Gigi Becali către Gică Hagi
Avem o luptă electrizantă pe final de Superliga, ediția 2022-2023.
CFR pornea favorită pentru câștigarea unui nou titlu, însă echipa lui Dan Petrescu a pierdut din ritm, mai ales în play-off. Cu un lot cu jucători cu experiență, trupa finanțată de Ioan Varga era creditată cu cele mai mari șanse, însă Farul și FCSB vor da bătălia pentru aur în Superliga. CFR nu mai are șanse din punct de vedere matematic, după 0-1 cu FCSB, duminică seara, pe Arena Națională, în antepentultima etapă a play-off-ului Superligii.
Gigi Becali: "Ar însemna să-l mâhnesc pe nașul meu"
Gigi Becali și-a exprimat satisfacția în urma jocului de ieri și anunță că va face transferuri. Totodată, "Războinicul Lumini" a transmis și un mesaj către Gică Hagi, nașul său, patron și manager la Farul Constanța, liderul campionatului. Echipa din Ovidiu nu se va putea baza în ultimele două etape pe Denis Alibec, suspendat.
"Până acum mai glumeam, mai râdeam.. Acum nu mai e loc de asta, pentru că imediat poate să schimbe Dumnezeu decizia. Acum sunt în luptă și cu nașul meu. Ar înseamna să-l mâhnesc pe nașul meu.
Foarte mult contează că lipsește Denis Alibec. El i-a dus până acolo. Dacă Alibec nu este, nu mai sunt atât de periculoși. Greu să ne poată bată, zic eu", a declarat Becali, luni dimineață.
CITEȘTE ȘI: Ce nu s-a văzut pe transmisa TV. GALERIE FOTO de la FCSB - CFR 1-0
Clasament play-off
1. Farul Constanța - 47 puncte
2. FCSB - 46 puncte
3. CFR Cluj - 39 puncte
4. Universitatea Craiova - 37 puncte
5. Rapid - 35 puncte
6. Sepsi OSK - 26 puncte
Programul ultimelor două etape
Etapa a noua
Sepsi OSK - CFR Cluj
Farul Constanța - FCSB
Rapid - Universitatea Craiova
Ultima etapă
Universitatea Craiova - Sepsi OSK
CFR Cluj - Farul Constanța
FCSB - Rapid
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News