Răzvan Oaidă a ales unde vrea să joace: ”El își dorește”
Răzvan Oaidă (26 de ani) a plecat de la Rapid și a fost dorit de o altă echipă din Superliga României.
Pus ”pe liber” de FCSB în urmă cu un an, mijlocașul a fost transferat de Rapid, unde nu a reușit să se impună, iar Marius Șumudică a decis să renunțe la serviciile sale.
La scurt timp după ce Rapid a anunțat oficial despărțirea de mijlocaș, ”pe fir” a intrat UTA Arad, echipa antrenată de Mircea Rednic.
Mircea Rednic: ”S-a discutat cu Oaidă”
Antrenorul de 62 de ani a vorbit la conferința de presă despre situația mijlocașului și spune că acesta și-ar dori să joace în străinătate. Totuși, Oaidă le-a cerut celor de la UTA Arad o perioadă de gândire.
"Ştiţi foarte bine, am nevoie de un atacant care să înscrie, un atacant care să aibă talie. Am fost întotdeauna foarte aproape, dar în ultimul moment jucătorii respectivi au ales partea financiară. Noi n-am putut să ne batem cu echipe din Turcia sau Arabia.
Suntem în discuţii cu doi atacanţi. Acum să vedem cine ne dă primul răspuns favorabil şi mai mult ca sigur vom transfera.
S-a discutat şi cu Oaidă. Oaidă a cerut un moment de... îşi doreşte să joace în străinătate, să găsească un club în străinătate. Dacă nu, a zis că noi suntem prima opţiune. El îşi doreşte, dar poate nu are", a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă.
- În prezent, site-urile de specialitate îl evaluează pe Răzvan Oaidă la 850.000 de euro.
În perioada junioratului, Oaidă a evoluat și în străinătate, la Wolverhamtpon și Brescia. În 2017 s-a întors în România la FC Botoșani, iar după două sezoane Gigi Becali l-a transferat la FCSB pentru 950.000 de euro.
UTA Arad, pe locul 13 în Superligă
După primele opt etape din Superliga României, sezonul 2024-2025, UTA Arad este pe locul 13, cu șapte puncte, la două distanță de ultima clasată Gloria Buzău.
În următoarea etapă, echipa pregătită de Mircea Rednic va juca pe teren propriu împotriva celor de la Hermannstadt, o echipă aflată într-o formă bună, cu trei victorii în ultimele patru partide.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News