Razvan Ochirosii: "Am terminat recuperarea si vreau sa dau totul pentru Steaua!"

Razvan Ochirosii: Am terminat recuperarea si vreau sa dau totul pentru Steaua! Superliga
"MI-AM DAT SEAMA CA NU POT STA DEPARTE DE FENOMEN!"

Razvan Ochirosii s-a recuperat aproape in totalitate dupa accidentarea suferita la genunchi si are planuri mari. Mijlocasul, in varsta de 18 ani, spera sa nu mai aiba parte de astfel de accidentari si sa revina cat mai curand in prima echipa a Stelei. 

"Mai stau cateva zile la Bologna, pentru a termina recuperarea si apoi revin in tara. Am muncit foarte mult in aceasta perioada. Am avut cate doua antrenamente pe zi: dimineata faceam pe teren alergari si exercitii cu mingea, iar dupa-amiaza lucram mult in sala de forta. Tot programul dura aproximativ 6 ore pe zi", povesteste Ochirosii.

"In acest moment nu mai am nici o problema la genunchi. Doctorii italieni mi-au spus ca sunt refacut suta la suta din punct de vedere medical. Acum trebuie sa recuperez pregatirea fizica pe care am pierdut-o in aceasta iarna si sper ca intr-o luna sa revin pe gazon. Voi da totul pentru Steaua si sper sa nu mai fiu accidentat, pentru ca in aceste luni mi-am dat seama ca e groaznic sa stai departe de fenomen", a incheiat Ochirosii pentru Gazeta Sporturilor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!