GALERIE FOTO Răzvan Patriche a reacționat după ce suporterii s-au bătut chiar pe gazon, înainte de Dinamo - UTA Arad
Dinamo a câștigat cu 1-0 meciul din ultima etapă a sezonului regulat, în fața celor de la UTA Arad.
Astfel, ”câinii” vor intra în play-out de pe locul 14, poziție care asigură prezența la baraj, cu 15 puncte. De menționat este faptul că trupa lui Zeljko Kopic va beneficia de rotunjirea punctajului, având în vedere că a încheiat sezonul regulat cu 29 de puncte.
De partea cealaltă, UTA Arad a rămas cu 40 de puncte și este pe locul opt la finalul sezonului regulat, ratând prezența în play-off. Oricum, calculele ar fi fost complicate pentru echipa lui Mircea Rednic și în cazul unei victorii.
Bătaie generală înainte de Dinamo - UTA Arad 1-0
Înainte de meciul dintre Dinamo și UTA Arad, fanii ”câinilor” au intrat în conflict cu cei de la Peluza Sud Steaua, veniți pe ”Arcul de Triumf” să susțină echipa oaspete, cele două galerii fiind înfrățite.
Pompierii au intervenit pentru a stinge torțele aruncate pe teren, moment în care suporteri din ambele tabere au pătruns pe teren și s-au luat la bătaie. Jandarmeria a intervenit prompt, iar conflictul s-a stins după câteva minute.
După ce a văzut imaginile de la începutul meciului, Răzvan Patriche (37 de ani), căpitanul celor de la Dinamo, a tras o singură concluzie.
„Am văzut că au intrat câțiva suporteri pe teren. Așa sunt suporterii… E ceva normal”, a spus Răzvan Patriche, la flash-interviu.
Dinamo - UTA Arad, scor 1-0. ”Câinii”, victorie mare ”acasă”
Portughezul Goncalo Gregorio (20'), cu şut de la 15 metri, deviat de Ibrahima Conte, a marcat singurul gol al partidei.
Arădenii au controlat repriza secundă şi au avut ocazii bune de a marca prin Tiberiu Căpuşă (33'), Răzvan Trif (72'), dar portarul Adnan Golubovic a intervenit salvator.
Dinamo a mai avut acţiuni periculoase şi după pauză, dar cea mai clară a fost situaţia lui Gabriel De Moura (43'), al căruit şut la colţul scurt a fost respins de Florin Iacob.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News