Răzvan Pleșca, atac dur la adresa deziluziei SuperLigii: ”E vorba de nesimțirea jucătorilor!”
SuperLiga României se apropie de finalul turului sezonului regular, iar lucrurile sunt tot mai clare în ceea ce privește lupta la titlu și lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Referitor la bătălia din zona roșie, surprinde clasarea pe ultimul loc a formației FC Botoșani, care, în 11 meciuri, a strâns numai șase puncte și e singura care nu a câștigat până acum. E la două puncte de următoarea clasată deasupra ei, Dinamo.
Moldovenii au probleme cu exprimarea în acest sezon, pe lângă rezultatele modeste. Par că vor avea mari emoții în privința salvării de la retrogradare, iar antrenorul Dan Alexa și patronul Valeriu Iftime trebuie să schimbe total strategia în iarnă, când se deschide noua campanie de achiziții.
Răzvan Pleșca, dur cu jucătorii echipei FC Botoșani
E clar că e nevoie de modificări în lot, iar acest lucru a fost semnalat și de doi foști fotbaliști, Răzvan Pleșca și Cristi Dulca. Fostul portar de la Gaz Metan Mediaș a declarat chiar că e o imagine a nesimțirii din partea jucătorilor, care tratează meciurile superficial și acest lucru s-a întâmplat și în duelul cu Universitatea Craiova, de pe ”Ion Oblemenco”, cedat rușinos, scor 1-5.
”Este vorba de delăsarea jucătorilor! A luat Botoșani două goluri în ultimele minute de la Universitatea Craiova, e una când pierzi cu 1-3, alta când pierzi cu 1-5. Universitatea Craiova avea ocazii la fiecare minut.
Indolență, nepăsare, chiar și nesimțire din partea jucătorilor de la Botoșani!”, a spus Răzvan Pleșca la Prima Sport, iar ideea a fost continuată de Cristi Dulca:
”La cum a arătat Botoșani... foarte dezorganizată! Foarte dezorganizată și în partida cu Universitatea Craiova. Multe greșeli individuale... este o echipă pe care anul trecut chiar o simpatizam, avea rezultate, dar acum este blazată”.
Universitatea Craiova nu a avut milă de ultima clasată, FC Botoșani, pe care a învins-o cu 5-1. Oltenii au făcut show pe ”Ion Oblemenco” în fața suporterilor săi și au urcat, cel puțin temporar, pe locul doi în Superligă.
FC Botoșani, umilită de U. Craiova, 1-5
FC Botoșani rămâne pe ultimul loc, cu șase puncte după 11 etape și fără nicio victorie. În următoarea etapă, moldovenii vor avea un alt test dificil pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB.
Dacă nu își revine repede, echipa lui Dan Alexa riscă să înregistreze un nou eșec la scor, așa cum s-a întâmplat în Bănie.
Finanțatorul Botoșaniului a vorbit despre înfrângerea suferită contra Universității Craiova și a recunoscut că a fost extrem de dezamăgit de rezultat, dar și de forma în care se află echipa. Cu toate astea, Valeriu Iftime și-a arătat încrederea față de Dan Alexa și a spus că este încrezător că poate să redreseze echipa.
”Duminică seara am fost terminat de supărare. Am intrat într-o vrie și pare că nu ne revenim. Însă, și meciurile astea de prin Cupa României ne dau peste cap. Echipa mi-a stat doar pe drumuri și abia că am terminat meciul din campionat, de la Craiova, în picioare.
Nici nu se pune problema să mă gândesc la schimbarea lui Alexa. Și dacă mi-ar pune cineva arma la cap ca să îl dau afară pe Alexa, nu aș face acest lucru. Am mare nevoie de Dan și sper că el este conștient că eu am mare încredere în el”, a spus, printre altele, Valeriu Iftime.
Dan Alexa, antrenorul echipei FC Botoșani, s-a declarat contrariat de căderea pe care a avut-o echipa sa în ultimele zece minute ale meciului, atunci când a încasat rapid golurile patru și cinci, așa cum a remarcat și Răzvan Pleșca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News