Răzvan Zăvăleanu i-a dat replica lui Mircea Rednic: ”A greșit suma”
Mircea Rednic (61 de ani), antrenor la UTA Arad, a avut un discurs dur la adresa lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo.
Imediat după ultimul meci din sezonul regulat, pierdut de UTA pe terenul lui Dinamo, scor 1-0, Rednic a susținut conferința de presă și a amintit de ultimul său ”mandat” petrecut în ”Ștefan cel Mare”.
Antrenorul a plecat cu scandal de la echipă, după ce a fost demis de Iuliu Mureșan, pe atunci administrator special la Dinamo, dar și de Răzvan Zăvăleanu.
Administratorul judiciar de la Dinamo a venit cu replica după ce antrenorul a spus public că acesta încasează un salariu de 12.000 de euro pe lună la club.
Răzvan Zăvăleanu, replică pentru Mircea Rednic: ”A greșit suma”
”Domnul Rednic a greșit suma pe care o iau. Noi luăm bani în baza unei sentințe aprobate de tribunal. Intenția mea este să salvăm clubul, lucru pe care-l și facem. N-am nicio supărare vizavi de Mircea. Mai vorbește când vin meciurile cu Dinamo. Eu îl admir pentru tot ceea ce a făcut Dinamo și evit să intru într-o polemică cu el.
Lucrurile merg în regulă în ceea ce privește situația cu insolvența. Mai e și acel dosar al domnului Rednic. El cere niște sume de bani, dar nu pentru ceea ce a muncit, pentru că și-a încasat salariul la zi. El cere bani pentru perioada în care am terminat cu dumnealui contractul.
Apropo de o declarație de-ale lui că era în obiectivul de performanță. Acel obiectiv era împărțit în două, unul se referea la campionat și cel de-al doilea la Cupă și nu și le-a îndeplinit”, a spus Rednic, potrivit iAMSport.ro.
Dinamo, care a câștigat patru din ultimele șase meciuri din Superligă, a încheiat sezonul regulat pe locul 14, cu 29 de puncte, astfel că va începe play-out-ul cu 15.
”Câinii” vor începe play-out-ul la Sibiu, cu Hermannstadt, după care va urma meciul cu Petrolul de pe teren propriu, iar apoi deplasarea de la Galați, cu Oțelul. Echipa lui Zeljko Kopic va avea parte și de alte deplasări dificile, la Craiova, Botoșani sau Cluj.
Mircea Rednic, atac dur la Zăvăleanu și Florin Prunea
„Toată lumea se agită că Rednic e în proces, dar sunt oameni la club care încă iau bani și nu știu dacă-i merită. (n.r. - la cine vă referiți?) Zăvăleanu, e al treilea an, are cel puțin 12.000 + TVA. Așa știu sigur. Asta nu-i deranjează, îi deranjează că Rednic are un contract, văd că la alții s-a respectat contractul, la băiatul care tot vorbește și spune că eu am participat foarte serios la retrogradarea lui Dinamo (n.r. - Florin Prunea), așa a înțeles el. A fost sunat și i s-a spus 'Vezi că ai de luat bani', la câtă muncă a făcut el ca președinte.
Mai spuneți-mi și mie, cine a mai împrumutat clubul cu bani? Toată lumea vine cu povești, cu sfaturi, a împrumutat vreunul? Nu vorbesc despre suporteri. Suporterii și Rednic. Zăvăleanu a împrumutat cu bani, nu știu cum a făcut ca administrator judiciar. OK, a făcut-o, dar el avea interesul ca Dinamo să nu dea în faliment și să continue.
Vă deranjează că Rednic are un contract pe care ei nu l-au respectat și ei care au făcut pasul să mă dea afară trebuie să plătească, pentru că Dinamo a retrogradat și a pierdut foarte mulți bani. Eu sunt sigur că cu mine la echipă nu retrogradau, uitați exemplul UTA. Mi s-a dat mână liberă, am format o echipă și m-am bătut la play-off”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News