Reacția DDB după ce victoria în instanță a lui Șerdean: "Acest individ a făcut parte din şleahta cu alură de grup infracţional"

Reacția DDB după ce victoria în instanță a lui Șerdean: Acest individ a făcut parte din şleahta cu alură de grup infracţional Superliga

Dorin Șerdean a câștigat procesul intentat clubului Dinamo. 

Dorin Șerdean a fost demis în ianuarie 2021 din funcția de președinte al lui Dinamo după o decizie a Consiliului de Administrație de la momentul respectiv.

Potrivit deciziei judecătorilor, Dorin Șerdean urmează să fie repus în funcția deținută anterior demiterii și să primească despăgubiri în valoare de 12.000 de lei, echivalentul salariilor pierdute și despăgubirilor aferente. Decizia poate fi atacată în decurs de 10 zile. 

Reacția DDB după aflarea verdictului

"AVEM ÎNCREDERE ÎN JUSTIŢIE! Unul dintre membrii găştii spaniole a preluat coaforul de la un confrate în rele. Şerdean este acum patronul Lotus, devenind astfel acţionar la Dinamo. Acelaşi Şerdean a primit şi o decizie favorabilă din partea justiţiei, potrivit căreia Dinamo trebuie să il repună în funcţia pe care o deţinea la club şi să îi achite câteva salarii. E OK. Acţionarul (Lotus) nu mai trebuie acum decât să vireze banii în club, pentru ca departamentul de contabilitate să-i poată emite ordinul de plată pentru acele salarii. (smile)

Redevenind serioşi, mărturisim că nu «înţelegem» cum o Instanţă din România a eşuat în a înţelege că acest individ a făcut parte din şleahta cu alură de grup infracţional care a încercat să falimenteze Dinamo, un brand al sportului românesc. Vorba lui nea Ando: 'Ăştia au venit să facă JAF'.

Nu înţelegem din punct de vedere moral, sigur că da, altfel ştim că este vorba despre un litigiu de muncă şi s-a judecat ca atare. Pentru că tot o Instanţă din România a dat undă verde intrării în insolvenţă în numai două zile, aprobând şi planul de reorganizare la timp, clubul evitând depunctarea.

ÎNCREDEREA DDB ÎN JUSTIŢIE ESTE ASTFEL NEZDRUNCINATĂ! Clubul se află în momentul de faţă sub protecţia legilor statului, opţiunea intrării în insolvenţă dovedindu-se, încă o dată, o mişcare inspirată. Decizia în cazul Şerdean nu este definitivă, astfel că Dinamo va face apel", se arată în mesajul transmis de DDB pe rețelele de socializare.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!