Adrian Porumboiu îi cunoaște foarte bine pe Elias Charalambous și Marius Șumudică, alături de care a colaborat la FC Vaslui, formație care s-a bătut și pentru titlu în Superliga. Cipriotul i-a fost elev lui Șumudică la FC Vaslui, într-o perioadă în care Porumboiu punea pe picioare o formație care avea să devină o forța în primul eșalon din România.
Adrian Porumboiu: "Sunt sigur că Șumudică îl respectă"
„Şumudică şi Charalambous sunt prieteni foarte buni, m-a mirat şi pe mine acea secvenţă. În urmă cu niște ani, la Vaslui, Marius chiar a insistat să-l aducă pe Elias la echipă. I-a negociat un salariu foarte bun, pentru că cipriotul venea şi liber de contract. Eu garantez pentru caracterul lui Charalambous, e caracter de caracter, un băiat cu care n-am avut nicio problemă la Vaslui, un om cuminte.
Eu sunt sigur că şi Şumudică îl respectă. Îmi aduc aminte că eram cu echipa în cantonament în afara ţării şi m-a bătut Şumi la cap o grămadă ca să-l luăm pe Charalambous. A avut un contract foarte bun la Vaslui.
(n.r. – cine credeți că va plăti cina?) Masa o va plăti Elias, pentru că e mai domn (n.r. – râde). (n.r. – cei doi au parte de patroni diferiţi) Staţi liniștiți, că toţi se bagă. Contează ce joacă echipa, iar FCSB e pregătită de Charalambous. Deocamdată, Dan Şucu nu are vechime, dar mai aşteptaţi un pic...”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit Sportpesurse.ro.