Reactia lui Andone dupa ce a fost acuzat de Becali ca a pus la cale BLATUL din cazul 'Valiza':
Gigi Becali a facut dezvaluiri incredibile astazi in fata Instantei. Conform declaratiilor sale, Ioan Andone ar fi fost omul care a declansat cazul "Valiza"
Andone s-a ferit sa comenteze declaratiile patronului Stelei, care l-ar putea trimite in fata procurorilor DNA.
"Nu e problema mea, nu vreau sa comentez in niciun fel", a spus Andone.
Blat de 800.000 de euro la U Cluj - CFR?
Becali spune ca "adevarul adevarat" in cazul "Valiza" este ca suma de 1,7 milioane de euro, pe care o pregatise sub forma de premiere, a fost de fapt o replica la cei 800.000 de euro pusi la bataie pentru un blat.
Patronul Stelei a precizat in fata Instantei ca Ioan Andone a fost omul de legatura in aceasta "manevra".
"Daca U Cluj castiga sau facea egal se stabilea clasamentul corect. Steaua ar fi luat campionatul, evident daca ar fi batut Buzaul."
"Eu am vorbit la acea vreme cu mana dreapta a lui Dobos (fostul presedinte al Universitatii Cluj), care mi-a spus: «Toata ziua ma suna Andone (fostul antrenor al CFR Cluj). Ce faci, vii?». Am spus atunci legat de premiere pentru ca U Cluj nu era motivata sa mai castige meciul, motiv pentru care ar fi existat riscul sa vanda meciul."
"Intre timp, eu am aflat ca se facuse o manevra de 800.000 de euro. A existat un martor care a fotografiat banii."
"Atunci, vazand asta, eu am trimis la Cluj cei 1,7 milioane de euro prin Teia Sponte, care trebuia doar sa le arate banii, ca jucatorii de acolo sa-i vada, sa fie motivati sa castige si sa nu vanda meciul. Eu l-am trimis pe Sponte la Cluj si i-am zis sa astepte instructiunile mele ulterioare", a declarat Gigi Becali in fata instantei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News