Reacția lui Andrea Compagno, după 3-0 vs. Universitatea Craiova
FCSB - Universitatea Craiova s-a încheiat 3-0.
Cele două cluburi s-au înfruntat pe stadionul „Steaua” din Ghencea în a opta etapă din noul sezon al Superligii. Pe Arena Națională, locul în care își desfășoară FCSB meciurile de acasă, e un alt eveniment în derulare, iar roș-albaștrii nu s-au putut folosi de cel mai mare stadion al țării.
Reacția lui Andrea Compagno, după 3-0 vs. Universitatea Craiova
Andrea Compagno a vorbit după meci și a remarcat faptul că în Ghencea e o atmosferă mai specială față de Arena Națională. De asemenea, atacantul italian a precizat că e important ca FCSB să rămână pe primul loc.
„Și Arena Națională e frumoasă, dar aici e ceva special (n.r. pe Ghencea). Era foarte important să ne ridicăm după înfrângerea de la Arad. Cred că o să fie multe echipe care se vor lupta la titlu. Important pentru noi e să rămânem pe primul loc.
Cred că avem un lot mare. Suporterii, cei mai buni. Trebuie să nu ne oprim și să mergem înainte. Mă gândesc la treaba mea, muncesc și sunt perioade pentru un atacant când nu intră mingea”, a spus Andrea Compagno după meci.
FCSB - Universitatea Craiova 3-0
FCSB s-a distrat pe Ghencea cu Universitatea Craiova. Toate cele trei goluri au fost înscrise în prima repriză, când vicecampioana României a dat startul recitalului încă din minutul 13 al partidei.
Darius Olaru a deschis scorul, din pasa lui Octavian Popescu. În minutul 21, Alex Băluță l-a servit pe Risto Radunovic, care a înscris fără nicio problemă. Cuplul Popescu - Olaru a reapărut pe finalul primei reprize. Darius a realizat „dubla” în minutul 45 și a închis tabela de marcaj.
În urma victoriei, FCSB s-a distanțat la două puncte de ocupanta poziției a doua din clasament, CFR Cluj. Roș-albaștrii se află în vârf cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul patru cu 14 puncte.
Echipele de start
- FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Ovidiu Popescu, Șut, Olaru - Băluță, Compagno, Octavian Popescu
- Universitatea Craiova: Popescu - Nchama, Zajkov, Badelj, Bancu - Kurtic, Screciu - Crețu, Baiaram, Mitriță - Ivan
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News