Reacția lui Bernd Storck, după ce Sepsi OSK a ajuns la patru înfrângeri la rând în Superligă

Reacția lui Bernd Storck, după ce Sepsi OSK a ajuns la patru înfrângeri la rând în Superligă Superliga

Meciul dintre Oțelul Galați și Sepsi OSK s-a încheiat cu scorul de 2-0, în etapa a opta din Superliga României.

În urma acestui rezultat, covăsnenii au ajuns la patru înfrângeri consecutive și sunt pe locul 11, cu opt puncte după opt etape.

Bernd Storck (61 de ani), antrenorul celor de la Sepsi OSK, a încercat să găsească explicațiile înfrângerii la flash-interviul de după partidă.

Întrebat despre o eventuală discuție cu patronul Laszlo Dioszegi în urma rezultatelor modeste din ultima perioadă, antrenorul german a dat exemplul din sezonul precedent, când Sepsi OSK a revenit în urma unei perioade mai delicate și a reușit să prindă un loc în play-off.

”Sunt foarte dezamăgit de prima repriză, e greu de jucat aici, terenul e prost. Am luat cele două goluri în același fel, a fost prea ușor, am făcut câteva schimbări la pauză, am schimbat fața echipei, dar e prea puțin pentru ce vrem noi.

Avem jucători care au revenit, dar în general, când avem un astfel de meci, trebuie să luptăm în primul rând. Putem vorbi de tactici, dar sunt lucruri simple, trebuie să citești jocul, a fost ușor pentru adversar să înscrie.

Bernd Storck: ”E prea puțin”

Din aceste patru meciuri pierdute, unul a fost foarte prost. E prea puțin, înțeleg, ne dorim să fim în primele șase, suntem departe acum, dar avem două săptămâni la dispoziție pentru a remedia situația.

În a doua repriză am schimbat tactica, antrenamentele din ultima săptămână au fost foarte bune. Am mai trecut prin situația asta și sezonul trecut, uneori îți trebuie și noroc. Matei a intrat cum a putut, Coman a încercat tot ce putea.

(n.r. Cum ați observat că porțile sunt mai mici?) Am niște experiență cu asta, o văd când intru în poartă, dacă ajung la bară, înseamnă că nu e în regulă, dar asta nu are legătură cu jocul. Eu pot să văd, să îmi dau seama. Am experiența asta din altă țară, din Grecia, am avut probleme cu porțile acolo. Era înclinată puțin poarta, era clar că e ceva greșit.

Am venit să văd cum se prezintă terenul, dacă putem să jucăm stilul nostru de fotbal. Vrem să încercăm să ieșim cu mingea din apărare, dar pe terenul ăsta nu ai cum.

Avem experiența de anul trecut, am revenit cu bine. L-am pierdut și pe Matei după 3 meciuri, nu e ușor, l-am pierdut pe Ștefănescu, nu vreau să vorbesc de scuze, dar m-ai întrebat. Nu ai timp ca antrenor, dar trebuie să continuăm”, a spus Bernd Storck.

Sepsi are patru înfrângeri la rând, dar nu a mai câștigat în Superligă de șase etape! În următoarea rundă din campionat, covăsnenii vor juca pe teren propriu împotriva celor de la FC Botoșani, o altă echipă aflată în criză de rezultate.

Fost selecționer al Ungariei și fost antrenor în Belgia, la Genk, Cercle Brugge, Eupen, Kortrijk și Mouscron, Storck este antrenorul lui Sepsi OSK din luna decembrie a anului trecut, iar până acum a strâns 32 de partide pe banca grupării din Sfântu Gheorghe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!