Reacția lui Dan Petrescu după ce Mihai Stoica i-a cerut să tacă pentru că "vorbește prostii" și "se face de râs"
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, s-a înfuriat după declarațiile recente făcute de Dan Petrescu despre parcursul campioanei României din preliminariile Champions League.
Conflictul de la distanță dintre Dan Petrescu și Mihai Stoica, foști colaboratori la Unirea Urziceni, a pornit după conferința de presă de miercuri a antrenorului de la CFR Cluj. Înaintea meciului cu Maccabi Petah Tikva, Petrescu spunea că FCSB a abordat prea relaxată returul cu Sparta Praga (2-3), iar declarațiile optimiste ale "conducătorilor" au afectat prestația echipei.
Dan Petrescu l-a înfuriat pe Mihai Stoica
"Meseria mea e să încerc să-i conving pe jucători de dificultatea meciului. Tot timpul mi se spune că eu exagerez, dar nu exagerez. După meciul tur, FCSB, din declarațiile conducătorilor lor, erau deja calificați. E o greșeală mare! Eu tot timpul am declarat că va fi meci foarte greu, pe muchie de cuțit. Niciun meci nu e ușor. Dacă ne gândim că suntem calificați, vom pierde mâine. Cei de la FCSB au pățit asta în prima repriză. Au crezut că meciul va fi ușor și s-au trezit prea târziu. Sper ca noi să ne trezim la timp, nu prea târziu. Supără când zic adevărul, dar asta e realitatea", a spus Petrescu, miercuri.
Mihai Stoica: "Fii bărbat, Dane, lasă-ne în pace!"
Declarațiile lui Petrescu nu i-au picat bine deloc lui Mihai Stoica, cel care nu înțelegea de ce antrenorul s-a referit la "conducătorii de la FCSB" și nu exclusiv la Gigi Becali, singurul din tabăra campioanei cu declarații extrem de optimiste referitoare la dubla cu Sparta Praga.
"Acum, dacă îi zic ceva, iar se supără. Se apucă el să vorbească de noi! Spune de Gigi dacă ai vreo problemă, el spune mereu că batem, dar asta face Gigi, ăsta e dopajul lui de optimism. Se apucă Petrescu să vorbească. Păi, el se face de râs cu declarațiile astea, că cele mai bune le întâlnește el, că ăia au venit în single-uri, ăia au venit cu... cu ce trebuie să vină? Cu trotinete ca să fie o echipă pe care să o bată Petrescu? Se apucă el să vorbească. Nu înțeleg ce vrea.
După să vezi ce se mai supără. Îl pune pe Neluțu: 'Sună-l pe MM, că nu se poate, se ia de mine'. Păi, taci din gură, că vorbești prostii! Am spus eu vreodată că suntem calificați? Să fie bărbat și să spună că Gigi Becali zice asta. Fii bărbat, Dane, lasă-ne în pace, nu mai vorbi la modul general! Fii bărbat și tu o dată! Să ne lase în pace Petrescu că joacă cu niște desculți acum", a spus Mihai Stoica, miercuri seară, la Prima Sport.
Dan Petrescu: "Eu zic ceea ce cred și nu îmi e frică de nimeni"
Joi seară, după ce CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League, lui Dan Petrescu i s-a transmis că i-a deranjat pe cei de la FCSB cu declarațiile sale.
"Fiecare zice ce vrea. Eu am zis adevărul înainte de meci. Fiecare e liber să facă ce vrea, e democrație. Eu mereu îmi apăr echipa mea și zic ceea ce cred fără să îmi fie frică de nimeni", a fost replica scurtă a lui Dan Petrescu.
FCSB și CFR Cluj sunt singurele echipe din România care vor juca un play-off european. Bucureștenii vor înfrunta LASK Linz (Austria) în Europa League, în timp ce formația din Gruia va întâlni Pafos (Cipru) în Conference League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News