Chiar dacă FCSB va avea de disputat și returul cu PAOK Salonic din UEFA Europa League (2-1 în tur), Gigi Becali se gândește și la derby-ul cu Dinamo din campionat și spune că principalul ”pericol” din curtea rivalei este Dennis Politic (24 de ani).

Recent revenit după accidentare, atacantul ”câinilor” este apt de joc și va fi la dispoziția lui Zeljko Kopic pentru derby-ul de duminică.

Întrebat despre declarațiile lui Gigi Becali, Politic a râs și a oferit un răspuns elegant într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.

Dennis Politic: ”Sper să le pun probleme”

„Mă bucur că a spus acest lucru. Sper să fie așa și să le pun probleme duminică.

Vom încerca să dăm tot ce putem pentru a obține cele trei puncte, știm cât de important este pentru fani acest meci. Sperăm să vină în număr cât mai mare, ne dorim să câștigăm meciul ăsta și să intrăm în play-off. 

Eu cred, de ce să nu cred? Sezonul ăsta am dovedit că avem echipă foarte bună și ne batem cu fiecare echipă de la egal la egal”, a spus Dennis Politic, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Dennis Politic se numără printre cei mai eficienți jucători ai lui Dinamo din acest sezon. A reușit să înscrie șase goluri în 19 partide, iar evoluțiile sale i-au adus și o cotă de piață de 1,2 milioane de euro.

Dinamo, fără victorie cu FCSB de patru ani!

Ultima victorie a celor de la Dinamo în fața FCSB-ului a fost în 2021, într-un meci din Cupa României. ”Câinii” au câștigat atunci cu 1-0, cu golul marcat de Adam Nemec.

De atunci au urmat șase meciuri între cele două rivale, toate câștigate de FCSB.