Unicul gol al partidei a fost înscris de Dario Canadjija (77), cu latul din marginea careului, după o pasă venită de la Ion Gheorghe.
Farul Constanța a avut două ocazii mari, prin Narek Grigorian (35), al cărui şut a fost respins de David Lazar în bară, şi prin Rivaldinho (69), care nu a putut ajunge la centrarea lui Denis Alibec, fiind devansat de Lazar.
Gloria Buzău a reuşit prima victorie pe teren propriu şi a doua din acest sezon. Farul Constanța rămâne fără victorie în deplasare în această stagiune, după trei egaluri şi două înfrângeri.
Ce a declarat Eugen Neagoe după succesul cu Farul Constanța
Tehnicianul buzoienilor este de părere că echipa sa a meritat victoria și speră să repete aceeași evoluție bună și în partida cu FCSB, din etapa următoare.
"Trei puncte importante, este o victorie mare, este campioana din 2023. Duminica viitoare întâlnim campioana din 2024 (n.r. FCSB) și sperăm să repetăm performanța. Până atunci, băieții merită felicitări pentru meciul pe care l-au făcut, au făcut un meci bun.
OK, au avut și ei două șanse, dar sunt și ei o echipă bună. Este destul de greu ca în cele 94 de minute cei de la Farul să nu-și creeze ocazii. Au fost puține ocazii, dar și-au creat. Am meritat victoria, cred că am făcut un joc bun, chiar foarte bun.
Știam ce probleme au cei de la Farul, golul așa l-am marcat. Am mai avut o situație asemănătoare și puteam să marcăm. Este o victorie meritată, cred că băieții merită felicitări și vreau să le mulțumesc și suporterilor.
Budescu este un jucător valoros, el știe acest lucru și știe ce vreau de la el. Este un jucător foarte valoros, este important pentru noi. El se pregătește, are momente în care se dăruiește pentru echipă. Este îmbucurător și este un lider al echipei", a declarat Eugen Neagoe, după joc.