Omul de afaceri susține că, pe adresa clubului său, a venit o ofertă de zece milioane de euro pentru atacantul transferat în vară de la CFR Cluj cu două milioane de euro. Doar că Gigi Becali nu a fost mulțumit, având în vedere că Bîrligea are o clauză de reziliere de 15 milioane de euro.
Florin Prunea, fostul internațional, în prezent analist TV, a auzit ce a declarat omul cu banii de la FCSB și a reacționat. Fostul portar nu crede că oferta este reală.
Florin Prunea: ”N-am văzut așa ceva”
Evoluțiile bune ale lui Daniel Bîrligea din acest sezon i-au adus o creștere semnificativă a cotei de piață. În prezent este evaluat la 3,8 milioane de euro de site-urile de specialitate, după ce a marcat de 15 ori în toate competițiile pentru FCSB și CFR Cluj, la care se adaugă și trei pase decisive.
”Pe bune? Unde să se ducă? Nu e o ofertă reală din punctul meu de vedere. 10 milioane? N-am văzut așa ceva. Unde a jucat până acum Bîrligea să iei 10 milioane pe el?
Este un jucător de top, de echipă națională, dar unde joacă să iei 10 milioane pe el? Pe bune? Cum să iei 10 milioane pe Bîrligea? 10 milioane?!
Dacă îi dai 10 milioane lui, salariul lui e minim de două milioane. FCSB e deja în profit cu Bîrligea”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
FCSB - FC Hermannstadt, LIVE TEXT vineri seară de la ora 20:00 | Campioana are de luat o revanșă în fața sibienilor
FCSB se află pe locul secund în clasamentul SuperLigii României. După 21 de etape, campioana en-titre a înregistrat 37 de puncte, după ce a bifat 10 victorii, la care s-au adăugat șapte rezultate de egalitate și patru înfrângeri.
De cealaltă parte, FC Hermannstadt e pe locul 9 cu 26 de puncte. După 21 de runde disputate în sezonul regulat, formația dirijată de Marius Măldărășanu a consemnat șapte victorii, cinci remize și nouă eșecuri.