"Șepcile roșii" au pierdut în deplasare, scor 0-1, pe terenul celor de la Poli Iași, în cadrul etapei a 11-a. Meciul s-a desfășurat pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Copou, Iași, iar unicul gol al partidei a fost marcat de Guilherme în minutul 50, din pasa lui Alin Roman.
Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău, după prima înfrângere a Universității Cluj în SuperLigă
După zece meciuri consecutive fără înfrângere, clujenii au trăit momentul neplăcut al primei înfrângeri. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a recunoscut că echipa sa nu a reușit să ia cele mai bune decizii în fața porții adverse și a explicat că se aștepta, la un moment dat, ca Universitatea Cluj să sufere o astfel de înfrângere.
”A venit și acest moment (n.r. al primei înfrângeri). A fost un teren pe care a fost foarte greu să construiești. Sărea tot timpul mingea. Și în astfel de condiții trebuia să jucăm mai direct, pe cei doi atacanți.
În a doua repriză la prima situație a lor de gol au marcat, după care am avut o reacție destul de bună, dar am fost destul de neinspirați la ultima pasă.
Ei (n.r. jucătorii de la Poli Iași) s-au luptat pentru fiecare minge. Mergem înainte, până la urmă ne așteptam să vină și prima înfrângere. Trebuie să ne revenim și să avem încredere în noi, să muncim și mai bine. Trebuie analizat acest joc, avem mult de învățat.
Până acum am arătat că știm să jucăm fotbal. A fost o zi proastă. Mai intervine și o astfel de stare, de oboseală, și să nu iei deciziile cele mai bune. Este o lecție, capul sus, și mergem mai departe”, a spus Sabău, după meci.
În ciuda acestui eșec, Universitatea Cluj rămâne pe primul loc în campionat, cu 22 de puncte obținute din 10 meciuri. Echipa va avea ocazia să-și răscumpere greșelile în următoarea confruntare, care se va desfășura în deplasare, la Clinceni, când o vor întâlni pe nou promovata Unirea Slobozia.
Partida se va desfășura sâmbătă, 5 octombrie, și va începe nu mai devreme de ora 16:45. Meciul va putea fi vizionat în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.