Cisotti a fost cumpărat de FCSB la începutul acestui an, de la Oțelul Galați, pentru 200.000 de euro. Criticat după primul meci de Gigi Becali, italianul l-a făcut pe omul de afaceri să își schimbe imediat părerea.

Reacția lui Juri Cisotti când a aflat ce îi pregătește Gigi Becali la FCSB

Într-o intervenție la TV după FCSB - Universitatea Craiova 1-0, Becali l-a descris pe Cisotti drept cel mai valoros jucător de la FCSB și a anunțat că îi va mări salariul italianului, de la 15.000, la 20.000 de euro lunar.

Întrebat despre declarațiile lui Becali, Cisotti a răspuns: "Nu știu, nu am auzit aceste declarații ale patronului. Dacă vorbește bine, sunt mulțumit, dar nu am văzut".

"A fost o victorie foarte frumoasă și importantă pentru noi. Erau importante 3 puncte pentru clasament. Sigur că mai avem energie. Avem refacere și ne revenim.

Noi jucăm fiecare meci concentrați și după vom vedea. Suntem pe primul loc, dar știm foarte bine că în play-off se poate schimba totul foarte vreme. 

Eu sunt concentrat mereu pentru jocul meu și jocul echipei. Trebuie să rămânem concentrați și să facem mai bine", a mai spus Cisotti.

Gigi Becali: ”Cisotti e cel mai bun de la noi”

„Noi venim după meciul cu Lyon, iar Craiova nu trece de centrul terenului. Asta înseamnă că avem echipă puternică. Ăsta e cel mai important lucru. Noi venim după atâta oboseală și am jucat așa, asta e cel mai important lucru. Noi am avut ocazie singur cu portarul, Băluță, care a dat în portar. A mai scăpat o dată singur Tănase și încă vreo două ocazii clare.

E diferență de valoare ca să spun direct și gata. Noi am pasat fără probleme, avem mare încredere, nu ne-am retras la 1-0, iar ocaziile mari au fost ale noastre. S-a văzut oboseala spre final.

Eu cred că cel mai bun jucător al nostru e Cisotti. Și peste Tănase, și peste Olaru, și peste Miculescu, și peste Bîrligea. N-am avut așa jucător ca el niciodată. După primul meci am crezut că face ca ceilalți, adică să se sperie. Pentru că s-a ascuns de minge, dar Cisotti e acum cel mai valoros jucător al nostru. Eu cred că poate juca la orice echipă din Europa. 

Fără exagerare, fără nimic. E mai bun ca Olaru. Să nu se supere Olaru, n-am vrut să zic până acum, dar azi mi-am dat seama că e mai bun. Să nu se supere Olaru pe mine, dar nu există așa ceva. Tot am studiat, dar azi am decis să spun. Atâta limpezime, atâta claritate, nu pierde mingea niciodată. N-am văzut așa ceva”, a spus Becali, la Prima Sport.

Transferat în iarnă de la Oțelul Galați, pentru 200.000 de euro, Cisotti a evoluat în zece meciuri până acum pentru FCSB, reușind să înscrie un gol și să bifeze un assist.