Reacția lui Marius Lăcătuș după ce a văzut tirada lui Chipciu: "Mi se pare curios"
Alexandru Chipciu (34 de ani), unul dintre liderii vestiarului de la U Cluj, a avut un discurs foarte dur după derby-ul pierdut contra luiCFR Cluj, luni seară, scor 3-4.
După meciul plin de dramatism de pe Cluj Arena, Chipciu s-a arătat revoltat de problele din defensivă ale echipei sale și a anunțat că se teme pentru sănătatea sa, având în vedere modul în care se desfășoară partidele Universității.
Reacția lui Marius Lăcătuș după ce a văzut tirada lui Chipciu
Marius Lăcătuș s-a concentrat asupra unei alte declarații ale lui Chipciu, cea conform căreia căpitanul lui U Cluj "știa că va pierde" derby-ul cu CFR Cluj în momentul în care formația din Gruia a redus din handicap chiar înainte de pauză.
"Eu pe Alex l-am urmărit. Mie îmi place foarte mult. Cea ce mi s-a părut curios e că a zis că la golul de 2-1 a știut că va pierde meciul.
Când un jucător cu experiența lui gândește așa - toată lumea zici că el și Nistor sunt liderii echipei - atunci sigur că are dreptate și Mandorlini când a zis că în repriza a doua a ieșit o echipă cu alt moral", a spus Marius Lăcătuș, la Digisport.
Ce a spus Chipciu după derby-ul cu CFR Cluj
La finalul meciului, Alexandru Chipciu s-a arătat extrem de deranjat de evoluția colegilor din defensivă și a anunțat că se gândește tot mai serios să pună capăt carierei de fotbalist.
"Sunt înflăcărat. Cred că o să ajung la demență sau Alzheimer în curând. Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea, e greu să joc așa fotbal în continuare.
Nu știu ce e de făcut. Țip, mă agit ca nebunul. Sută la o sută o iau razna și trebuie să găsesc o soluție. Când au dat golul de 2-1, știam că vom pierde. Dacă intram cu 2-0 la cabine, băteam. Sunt momente din fotbal în care îți dai seama.
A fost o nebunie de meci, mi-e greu să fac o analiză. Când dădeam noi gol, dădeau și ei. A fost același scenariu ca la Craiova (n.r. FCU Craiova - U Cluj 3-4), doar că în favoarea lor acum. Nu fac mișto sau caterincă, dar dacă continui să joc așa fotbal voi păți ceva", a declarat Alex Chipciu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News