Reacția lui Marius Ștefănescu după primul meci pierdut de Sepsi OSK în campionat
Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a noua a Superligii de fotbal.
Sepsi OSK era ultima echipă neînvinsă din Superligă în acest sezon. Universitatea Craiova a deschis scorul în primul minut, prin Jovan Markovic (1), din centrarea lui Lyes Houri. Francezul a majorat diferenţa (28), cu un şut din marginea careului.
Sepsi OSK a înscris chiar înainte de pauză, prin Marius Ştefănescu (42), pe contraatac, după o minge pierdută de Markovic.
Universitatea Craiova a jucat în zece din minutul 59, când Milan Badelj a fost eliminat pentru fault la Ştefănescu. Iniţial, Horaţiu Mircea Feşnic i-a acordat doar cartonaş galben, dar a revenit asupra deciziei după ce a vizionat reluările fazei.
Ce a declarat Marius Ștefănescu după Universitatea Craiova - Sepsi OSK 2-1
Marcatorul golului oaspeților a vorbit despre partida pierdută cu Universitatea Craiova, explicând unde s-a făcut diferența în această confruntare.
"Un meci pe care l-am început cum nu se poate mai prost. După aceea, tot nu ne-am trezit. Trebuie să învățăm din acest meci, mergem mai departe.
Sincer, am înscris degeaba. Preferam să nu înscriu și să câștigăm sau să luăm un punct. Ne-am creat foarte puține ocazii după ce Craiova a luat acel roșu, nu prea am mai avut ocazii. N-a fost seara noastră.
E un stadion pe care mă simt bine și cam atât. Știam că suntem singura echipă neînvinsă, am pierdut în primele 20 de minute, cred că am intrat neconectați. A picat bine acel gol, dar apoi nu a mai fost.. Îmi pare rău că am pierdut", a spus Marius Ștefănescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News