VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Mihai Rotaru, când a fost întrebat dacă Laurențiu Reghecampf pleacă de la Universitatea Craiova

Laurențiu Reghecampf ar putea pleca de la Universitatea Craiova în această vară.

Laurențiu Reghecampf ar fi avut o întâlnire cu Mihai Rotaru, joi, în care patronul ar fi decis să încheie colaborarea cu antrenorul. La scurt timp, tehnicianul a oferit o primă reacție, spunând că poate fi demis doar dacă i se achită clauza de reziliere.

Reacția lui Mihai Rotaru, când a fost întrebat dacă Laurențiu Reghecampf pleacă de la Universitatea Craiova

Așa cum și președintele Sorin Cârțu a procedat, patronul Mihai Rotaru a refuzat să aibă o poziție fermă, preferând să nu comenteze pe larg subiectul.

Rotaru a spus că Reghecampf ar trebui să se prezinte la antrenamentul de luni, când este programată reunirea echipei, însă a admis că poate exista o schimbare de antrenor în viitorul apropiat.

"Nu mă întrebați. Vă rog, nu mă întrebați. Laurențiu Reghcampf este antrenorul nostru. În mod normal, ne vedem duminică seară, la venirea în Craiova. Luni, antrenamente. Nu am altceva să vă comunic. În mod normal, dacă nu se întâmplă alte lucruri... în acest moment, nu avem o despărțire de Laurențiu Reghecampf.

Repet, este antrenorul nostru. Laurențiu Reghecampf este prietenul meu și mergem înainte. Ce se va întâmpla într-o lună-două-trei, o săptămână, știți că suntem într-un fotbal balcanic, mioritic și lucrurile nu sunt predictibile. Noi încercăm să dăm predictibilitate acestui fenomen, dar nu ne reușește întotdeauna", a spus Mihai Rotaru, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.

De ce nu ar fi anunțat Universitatea Craiova demiterea lui Laurențiu Reghecampf

Patronul Mihai Rotaru și președintele Sorin Cârțu au analizat evoluția echipei din ultimul sezon și au decis demiterea lui Reghecampf, cu Mirel Rădoi, Emil Săndoi și Laszlo Balint aflați în fruntea listei posibililor înlocuitori, dar actualul tehnician nici nu vrea să audă de plecarea voluntară de la echipa. "Mai am contract încă un sezon. Clubul mă poate demite pe mine doar dacă îmi plătește clauza de reziliere", a declarat recent antrenorul.

"Reghe" mai are contract până în iunie 2023 și primește un salariu de 15.000 de euro pe lună, iar clubul trebuie să îi achite clauza de reziliere de 300.000 de euro, ca să rupă înțelegerea cu efect imediat. 

Oficialii ar vrea să îl compenseze doar cu salariul pe trei luni, nu mai mult de 50.000 de euro, lucru considerat de neacceptat de tehnician, care a pierdut oportunitatea de a se întoarce în zona Golfului, unde a avut oferte de la echipe din Qatar și Arabia Saudită, în luna mai, dar a sistat negocierile pentru că clubul din Bănie nu i-a transmis fără echivoc că ar dori ruperea contractului în această vară. 

De-a lungul carierei de antrenor, Reghecampf a pregătit echipele FC Snagov (2009-2010, 2011), FC U Craiova (2010, 2011), Gloria Bistrița (2010), Concordia Chiajna (2011-2012), FCSB (2012-2014, 2015-2017), Al Hilal Riad (2014-2015), Litex Loveci (2015), Al Wahda Abu Dhabi (2017-2018), Al Wasl Dubai (2019-2020), Al Ahli Jeddah (2021) și CSU Craiova (2021-2022). A fost campion în România (2012-2013, 2013-2014) și finalist al AFC Champions League (2014), iar cel mai mare salariu l-a avut la Al Wahda, 4 milioane de dolari pe sezon. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!