EXCLUSIV Reacția lui Valeriu Iftime, după ce Marian Iancu a zis că ”Gloria Bistrița are o corespondentă în Moldova”
Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara, a comentat mai multe subiecte din fotbalul românesc, la prima sa intervenție publică după mai bine de opt ani.
Eliberat din închisoare în vara anului 2022, după ce a fost condamnat în dosarul RAFO-Carom, în cadrul căruia primise o pedeapsă de 14 ani cu executare, Iancu a vorbit despre fotbalul românesc și a trimis ”săgeți” către FC Botoșani.
Valeriu Iftime a explicat de ce nu a vrut să-i dea o replică fostului investitor de la Poli Timișoara.
„Păi ce pot să spun eu? Marian Iancu... nu știu. Se referă la Botoșani? (n.r. - e o singură echipă în zona Moldovei în Liga 1). Da... greu de comentat pentru că nu știu la ce se referă și n-aș vrea să intru într-o polemică. Nu mă simt deloc... nu vizat sau afectat, ci introdus în subiectul ăsta. Nu pot să comentez că nu știu ce să spun”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.
Ce a declarat Marian Iancu
Fără să dea nume, Marian Iancu a spus că Gloria Bistrița are o ”corespondentă în Liga 1”, și că acea echipă este din zona Moldovei, iar FC Botoșani este singura echipă din Moldova rămasă pe prima scenă a fotbalului românesc.
„Noi nu eram parte din Cooperativă, cooperativizarea o făcea Mircea Sandu, nu noi. Gloria Bistrița are, în oglindă, o oarecare corespondentă în Liga 1, nu știu dacă e nevoie s-o numesc eu. E o echipă din zona Moldovei (n.r. - FC Botoșani), cu un conducător mult mai emancipat din toate punctele de vedere, un om de onoare în sens fotbalistic (n.r. - Valeriu Iftime).
Dar care se comportă exact ca răposatul (n.r. - Jean Pădureanu), cu rezultate previzibile, aproape de scos de pe lista Pronosport sau a pariurilor sportive. Îmi doresc ca acea echipă să fie printre cele care vor retrograda, din punct de vedere al viitorului!”, au fost cuvintele fostului patron de la Poli Timișoara, Marian Iancu, în direct la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News