VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Victor Pițurcă după ce a auzit pe cine vrea să pună antrenor Universitatea Craiova

Victor Pițurcă a comentat cele mai recente evenimente de la Universitatea Craiova, ultimul club la care a antrenat.

Alesul celor de la Universitatea Craiova pentru funcția de antrenor este Eugen Neagoe, aflat sub contract cu U Cluj. Tehnicinianul ar urma să rezilieze astăzi înțelegerea cu ardelenii, iar luni este așteptat să semneze contractul cu formația din Bănie, așa cum Sport.ro a anunțat.

Victor Pițurcă: "Dorința lui Neagoe de a antrena la Craiova este extrem de mare, de aceea a acceptat"

Victor Pițurcă l-a avut secund pe Eugen Neagoe la FC U Craiova, FCSB, naționala României și Al Ittihad, iar acum dezvăluie că marea dorință a lui "Geană" este a reveni în Craiova. Totuși, fostul selecționer avertizează că Neagoe va avea puțin timp la dispoziție pentru a demonstra la formația din Bănie.

"Bineînțeles că va avea o misiune foarte dificilă pentru că lumea așteaptă foarte mult de la această echipă. Sunt ani de zile în care nu a reușit să câștige un campionat. Pentru Neagoe, timpul este în defavoare lui.  

Despărțirea de Cluj atât de rapidă nu este o opțiune foarte bună pentru Neagoe, dar dorința lui de a antrena la Craiova este extrem de mare, își dorește de foarte mult timp și ăsta a fost și motivul pentru care a acceptat", a spus Victor Pițurcă, pentru PRO TV.

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, l-a avut și el antrenor pe Eugen Neagoe timp de două sezoane, în perioada 2017-2019: "Este un antrenor valoros și sunt sigur că o să facă față. Puțin îmi pare rău că la noi se schimbă antrenorii sau, dacă nu, demisionează", a spus finanțatorul covăsnenilor, pentru PRO TV.

Eugen Neagoe merge să rezilieze contractul cu U Cluj. Luni poate semna cu Universitatea Craiova

Rămasă fără antrenor principal după plecarea lui Mirel Rădoi, Universitatea Craiova forțează aducerea lui Eugen Neagoe, fapt care nu ar fi pe placul celor de la U Cluj, care pot rămâne fără tehnician în această pauză competițională.

Totuși, Neagoe și-ar dori meargă la Universitatea Craiova, iar astăzi ar urma să rezilieze contractul cu formația ardeleană, potrivit surselor PRO TV.

Inclusiv primarul Emil Boc ar fi încercat printr-un apel telefonic să îl convingă pe "Geană" să rămână la Cluj, însă Neagoe pare decis să facă pasul la formația din Bănie.

Eugen Neagoe este așteptat să rezilieze astăzi contractul cu Universitatea Cluj, iar luni, 26 decembrie, să poarte discuțiile decisive cu Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, și să semneze contractul cu formația de pe "Ion Oblemenco".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!