Reacția sinceră a lui Cristi Manea după victoria la limită cu Petrolul Ploiești: "Nu ne interesează cum jucăm"

Reacția sinceră a lui Cristi Manea după victoria la limită cu Petrolul Ploiești: Nu ne interesează cum jucăm Superliga

CFR Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii.

Unicul gol a fost înscris de Cristian Manea (90+1), cu capul, în urma unui corner executat de Ciprian Deac. Claudiu Petrila a ratat o ocazie uriaşă (90+3), în situaţie de doi la unu cu portarul. 

Petrolul Ploiești a suferit al treilea eşec consecutiv în campionat, în timp ce CFR Cluj are patru victorii la rând, fără gol primit, trei dintre ele pe teren propriu.

Ce a declarat Cristi Manea după succesul la limită cu Petrolul Ploiești 

"Sunt foarte fericit că am luat toate punctele. Nu e ușot să nu joci acasă. Le mulțumim suporterilor. Vreau să îi mulțumesc lui Mister că m-a trimis la cap.

A avut încredere în mine să dau cu capul. Eu trebuia să stau pe 16 metri. Sunt fericit. Important e că am luat toate cele trei puncte. Mister le gândește foarte bine, jucăm din trei în trei zile.

În Europa va fi mult mai greu. Ne împarte minutele. Toți dăm sută la sută. Pe noi nu ne interesează cum jucăm, ci cele trei puncte. A fost o dezamăgire că nu am ajuns în Champions League, dar e bine și aici (n.r. - Conference League)", a spus Cristi Manea, la DigiSport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!