Reacția ungurilor după ce Sepsi OSK a fost eliminată din Cupa României

Reacția ungurilor după ce Sepsi OSK a fost eliminată din Cupa României Superliga

Sepsi OSK a remizat joi cu Petrolul Ploiești, scor 2-2.

Cele două echipe s-au întâlnit în a treia etapă a grupelor Cupei României, ultima, de altfel, pe stadionul "Ilie Oană". La capătul celor 90 de minute, Sepsi OSK și Petrolul Ploiești au împărțit punctele și au fost ambele eliminate din competiție.

Reacția ungurilor după ce Sepsi OSK a fost eliminată din Cupa României

Singura șansă ca echipa din Sfântu Gheorghe să fi avansat în sferturile de finală ale Cupei României ar fi fost să o învingă pe Petrolul Ploiești, iar FC Hermannstadt să piardă cu Chindia. Doar că lucrurile s-au întâmplat fix pe dos.

"Sepsi a spus la revedere Cupei României după egal", au titrat cei de la NemzetiSport.

Ungurii au mai evidențiat și faptul că antrenorul covăsnenilor, Bernd Storck, și-a odihnit majoritatea titularilor pentru meciul de pe "Ilie Oană".

"În lipsa unei șanse de a a vansa, antrenorul principal Bernd Storck a odihnit majoritatea jucătorilor săi obișnuiți - doar Denis Ciobotariu și Akos Kecskes au rămas titulari de la meciul de luni împotriva lui Dinamo", au mai scris maghiarii.

Ce urmează pentru Sepsi OSK

Pentru clubul din Sfântu Gheorghe urmează meciul de marți, 12 decembrie, de la ora 17:00, împotriva celor de la Oțelul Galați, care va conta pentru a 19-a etapă din sezonul regulat al Superligii României.-

În campionat, Sepsi OSK se situează pe locul 10, după 18 etape desfășurate în primul eșalon, cu 23 de puncte. Șase victorii, cinci remize și șapte eșecuri au înregistrat covăsnenii până acum.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!