Echipa pregătită de Gică Hagi a ajuns la a șaptea înfrângere în SuperLiga României, la care se adaugă și cinci rezultate de egalitate și cinci victorii.
Oțelul Galați a învins-o pe Farul Constanța, grație reușitei lui Teles din minutul 90+5.
Reacție categorică după Farul - Oțelul: ”Greșeli multe! Am jucat extrem de slab”
Ionuț Vînă (29 de ani), care se află la Farul din iulie 2023, a sugerat că jocul ”foarte slab” al fostei campioane a dus la nereușita cu Oțelul Galați din etapa #16 a SuperLigii.
De altfel, Vînă a remarcat și că jocul de posesie al ”marinarilor” nu își are rostul, cât timp echipa nu este fluidă în atac și decisivă la finalizare.
”Explicația pentru acest rezultat este jocul nostru foarte slab. În prima repriză am jucat extrem de slab. N-am ajuns la poartă, am greșit multe pase. În a doua repriză am mai încercat să jucăm, am mai avut câteva situații, dar foarte puțin pentru a emite pretenții.
Degeaba pasezi dacă nu ai combinații în atac și finalizare. Putem să pasăm până mâine. N-am cuvinte, iar am luat gol la ultima fază. Este ceva foarte greu de suportat. Luptăm până la capăt și sper să ne revenim”, a spus Vînă după meci.