EXCLUSIV Reclamă pentru antrenorul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB: "Poenaru e la fel ca Hagi, au aceeași filosofie de joc!"
Ilie Poenaru și-a început cariera de fotbalist la Steaua și este pe lista de antrenori posibili ai FCSB.
Rămasă fără antrenor cu licența PRO, după despărțirea de Nicolae Dică, în noiembrie 2022, și după ce l-a tras pe linie moartă pe Leo Strizu, care nu a făcut deplasarea pentru cantonamentul din Turcia, FCSB caută o variantă stabilă în privința băncii tehnice, pentru partea a doua a sezonului.
Pintilii nu are licența PRO, clubul riscă amenzi sau depunctări
Mihai Pintilii este antrenorul principal neoficial, deși figurează în acte ca delegat, iar Gigi Becali caută soluții pentru a ocupa permanent postul, în încercarea de a împiedica amendarea sau depunctarea clubului său. Unul dintre antrenorii liberi de contract, Ilie Poenaru, care a fost constant în ultimii ani pe lista latifundiarului, a primit referințe foarte bune de la un fost elev. Robert Ion, mijlocașul ofensiv pe care l-a antrenat la Academica Clinceni, unde fusese împrumutat chiar de către FCSB, îl compară cu Gică Hagi, în ceea ce privește competențele profesionale și filosofia de joc.
"Știe ce vrea, știe ce stil de joc trebuie să aibă echipa sa"
"Antrenorul care m-a înțeles cel mai bine este domnul Poenaru. Când eram în Liga 2, când eram golgheterul și principalul pasator, a avut răbdare cu mine. Ne chema cu o oră înainte de antrenament, dar eu nu ajungeam la timp. M-a lăsat să vin cu 10 minute înainte să înceapă antrenamentul, ca să pot să merg la școală măcar două ore pe zi, ca să pot să trec anul cum trebuie. A făcut sacrificiul ăsta pentru mine în fața echipei, a fost un gest pentru care îi mulțumesc. Mi-a zis 'dacă nu făceai ce trebuie pe teren, nu mai puteam să te las, pentru că îmi sărea echipa în cap'. Poate ziceau că nu dau randament și mai și lipsesc...
Domnul Poenaru cred că știe să-și aleagă foarte bine jucătorii. Știe ce vrea, știe ce stil de joc trebuie să aibă echipa sa. Nu schimbă echipa sau stilul în funcție de adversar. E exact ca domnul Hagi, știe ce vrea de la un meci și nu-și schimbă filosofia. E un antrenor calm, comunică foarte bine. Eu cred că e foarte important să vină antrenorul să-ți spună ce ai făcut bine și ce nu ai făcut bine. Cred că e o calitate foarte importantă, mai ales să știe cum să te motiveze să schimbi ceva negativ din joc. Poate că sunt subiectiv, pentru că am jucat meci de meci în mandatul dânsului, dar e un antrenor foarte competent", a precizat Robert Ion pentru Sport.ro.
Poenaru, fost junior stelist, curtat de Gigi becali ca antrenor
Ilie Poenaru (46 de ani) a fost crescut la Centrul de Copii și Juniori din Ghencea și evoluat ca fundaș stânga la Steaua (1996-1997), Metalul Plopeni (1997-1998), Gloria Buzău (1998-1999), Fulgerul Bragadiru (1999-2002), Poli Timișoara (2002-2005), FC Argeș (2005-2010) și Concordia Chiajna (2010-2011). Ca antrenor le-a pregătit pe Inter Clinceni (2012-2013), FC Voluntari (2014-2015), Dinamo U19 (2017), Academica Clinceni (2018-2021), Gaz Metan Mediaș (2021-2022) și UTA Arad (2022). Cele mai bune rezultate le-a avut la Clinceni, reușind cu echipa din micuța comună ilfoveană să promoveze în Liga 1, să se califice în play-off și să ocupe poziția a cincea, la finalul sezonul 2020-2021.
Robert Ion, internațional român la toate categoriile de vârstă
Robert Ion (22 de ani) a fost junior la FC Rapid, Sportul Studențesc, Regal Sport și FCSB, iar la seniori a jucat pentru Academica Clinceni (2018-2020, 2021-2022), FCSB (2020), FC Voluntari (2021), FCV Farul (2022) și Poli Iași (2023). El a fost considerat unul dintre cei mai buni juniori români la categoria lui de vârstă, fiind selecționat la toate reprezentativele de juniori ale României. S-a accidentat grav la finalul anului 2020, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, în timpul unui meci FCSB II - Rapid II, iar ascensiunea sa a fost încetinită. Are 108 meciuri jucate și 15 goluri, majoritatea la nivelul Ligii 1. Poate juca ca mijlocaș ofensiv, mijlocaș dreapta și mijlocaș stânga și este cotat la 150.000 de euro.
Text - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News