Reghe anunta transferul unui adevarat goleador: "Aveti incredere in el!" Trecutul nu il recomanda! Keseru, start greu de fiecare data:

Reghe anunta transferul unui adevarat goleador: Aveti incredere in el! Trecutul nu il recomanda! Keseru, start greu de fiecare data: Superliga

► Luni 13, se rup mainile in direct! Liga Greilor, ora 21:45, IN DIRECT la Sport.ro si Voyo.ro!

Steaua cauta intariri serioase in vederea returului de campionat si a castigarii celui de-al 25-lea titlu al Ligii 1, dar si in vederea unei noi participari in grupele Ligii Campionilor. Aflati pe locul 3 al clasamentului Ligii 1, la 3 puncte in spatele liderului Astra si la un punct de Petrolul, stelistii au inceput deja campania de achizitii, iar prima mutare perfectata a fost cea a lui Claudiu Keseru.

Atacant in varsta de 27 de ani, Keseru a semnat cu Steaua din postura de jucator liber, dupa ce si-a incheiat relatiile cu corsicanii de la Bastia, iar Reghecampf si conducerea echipei din Ghencea anunta ca venirea jucatorului reprezinta un mare succes. Antrenorul Stelei e sigur ca atacantul care a cochetat si cu echipa nationala in ultima vreme va fi unul dintre oamenii de baza ai campioanei, acesta fiind un varf extrem de abil si un golgheter innascut.

De altfel, Reghe a tinut sa le transmita acest lucru si fanilor printr-un mesaj postat pe o retea de socializare, asigurandu-i pe suporterii ros-albastri ca venirea lui Keseru este extrem de importanta pentru Steaua, fotbalistul urmand sa inscrie multe goluri in Liga 1.

Cum era de asteptat, fanii au dezbatut indelung aducerea varfului de 27 de ani, motivati si de contextul in care acesta a sosit, fiind lasat liber de Bastia. O mare parte a fanilor au spus ca un atacant de mare valoare nu ar putea fi lasat sa plece liber. Au insa dreptate?

Keseru si-a dovedit in sezonul trecut abilitatile de goleador, acesta reusind 17 goluri pentru Angers, reusite care l-au propulsat in Ligue 1. Cu toate acestea, trecutul lui Keseru poate evidentia o caracteristica importanta a acestuia.

Aflat de 10 ani in Franta, unde a plecat la o varsta extrem de frageda, noul varf ros-albastru a trecut pe la Nantes, Libourne, Tours, Angers si Bastia, petrecand cele mai multe sezoane in tricoul "canarilor" de la Nantes si in cel al lui Angers.

Acesta s-a confruntat insa, de fiecare data, cu dificultati in ceea ce tine adaptarea, o scurta privire asupra prestatiilor sale aratand ca, aproape de fiecare data, primele sezoane au fost unele mai putin reusite.

Astfel, in primul sezon petrecut la Nantes (2004/2005), Keseru a reusit doar 3 goluri in 15 partide jucate, pentru ca un urmatoarele doua sa reuseasca doar 3, respectiv 4. De asemenea, in primul sezon la Angers, atacantul a strapuns poarta doar de 4 ori in 14 partide disputate.

Transferul la Bastia a reprezentat si el un esec mare pentru fotbalistul nascut la Oradea, acesta reusind sa inscrie un singur gol in 16 partide.

De cealalta parte, acesta a reusit sezoane mai bune la Libourne-Saint-Seurin, unde a dat 11 goluri in 17 meciuri si la Tours, 7 goluri in 12 partide.

In aceste conditii, principala intrebare a fanilor pare sa fie legata de modul in care varful se va adapta la Steaua, dar si de nevoia urgenta a Stelei de a gasi un marcator care sa poata egala performantele lui Raul Rusescu, cel care a inscris de 26 de goluri in sezonul trecut.

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!