Replica acida a lui Sumudica pentru Reghecampf: "Unii au avut greturi de nu s-au trezit in Europa League!" Raspunsul dat la oferta Stelei
Marius Sumudica i-a intepat si pe fanii Stelei inainte de derby-ul cu Dinamo.
Antrenorul celor de la Astra a vorbit in exclusivitate cu ProTV dupa acuzele lui Laurentiu Reghecampf si Mihai Stoica legate de corectitudinea meciului dintre Viitorul si Astra, dar si despre posibila oferta din partea Stelei pentru inlocuirea lui Laurentiu Reghecampf care poate pleca la sfarsitul sezonului in Qatar.
"Referitor la declaratiile domnilor Reghecampf si Mihai Stoica, tin sa le precizez urmatoarele: daca vreodata patronul Stelei s-a gandit la mine, asta inseamna mult pentru mine pentru ca imi este apreciata munca din ultimii 2 ani, ce am facut la Astra. Fiind in acest moment cel mai puternic investitor din tara asta nu poate decat sa ma bucure pentru FCSB este in momentul acesta echipa care investeste cel mai mult in fotbalul romanesc.
Am vazut ca unora li se face scarba brusc, asa, dupa ce ei au pierdut cu 3-1 la Constanta, le e scarba ca altii au pierdut cu 3-2. Au mai avut greturi si la alte meciuri, unul dintre ei nici n-a mai ajuns la jocurilor din Europa League. Sincer, trece cu Emetiral.
Cat despre ce citesc in presa, planificata coregrafie pregatita de fanii fecesebisti la adresa mea, ii rog sa fie atenti sa nu iasa cumva: Doar Rapid Bucuresti!
Cu asta inchei si cred ca am dat raspunsul unei tari intregi la ceea ce inseamna colaborarea mea pe viitor cu aceasta echipa. Nu vreau sa trec peste a-i multumi patronului Gigi Becali. Daca s-a gandit la mine, inseamna foarte mult pentru mine. Si ii transmit ca in viata oamenii trebuie sa aiba principii iar eu destul de rar mi le incalc" a spus Marius Sumudica pentru ProTV.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News