Replica lui Andrea Compagno pentru Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a afirmat că vrea să-l vândă
FCSB a încheiat acest sezon de Superliga pe locul doi, iar Andrea Compagno a fost unul dintre jucătorii care au contribuit masiv la atingerea acestei borne.
Cu 16 goluri în 32 de mecuri pentru FCSB, Andrea Compagno a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai vicecampioanei, fiind și golgheterul echipei, cu 20 de reușite, cu două mai puțin decât liderul Marko Dugandzic.
Chiar și în aceste condiții, Gigi Becali susține că este dispus să renunțe la atacantul italian, pentru care ar avea o ofertă de la un club din zona Golfului.
Replica lui Andrea Compagno pentru Gigi Becali
După meciul cu Rapid, atacantul italian a vorbit despre viitorul său la vicecampioana României, explicând că o decizie va urma să fie luată în perioada următoare.
"Nu știu, vedem acum. Mergem acum, avem puțină vacanță și după vedem. Nu știu, eu până astăzi m-am gândit doar la Steaua (n.r. FCSB), să dau totul pe teren și acum avem timp să ne gândim. Eu am auzit doar că patronul vrea să vândă și că e ofertă.
Vedem, nu depinde de mine. Nu m-am demoralizat, mă demoralizam dacă îmi rezilia contractul. Dacă vrea să primească bani, poate că s-a gândit că vrea altceva de la un atacant.
Nu a zis să reziliem contractul. Dacă voia să reziliem contractul, eram dezamăgit, dar dacă vrea să facă bani, ce pot să zic? El e patronul și el hotărăște", a spus Andrea Compagno.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News