Unicul gol al partidei a fost marcat de Florin Tănase (63), dintr-un penalty acordat în urma consultării arbitrajului video, pentru un fault comis de Damien Dussaut la Alexandru Musi.
UTA Arad venea după o victorie şi două egaluri. FCSB este neînvinsă de şapte etape, în care are cinci victorii şi două egaluri.
Florin Tănase nu s-a abținut după UTA Arad - FCSB 0-1
Marcatorul golului a vorbit despre lovitura de pedeapsă primită de campioana României, dar și despre starea sa de sănătate, înaintea duelului cu Manchester United.
"Victoriile îți aduc un plus de încredere. Nu că nu am avea destulă încredere în noi, am arătat-o în meciuri importante și sperăm să o facem și joi, în fața unui adversar de top.
În primul rând, felicitări că știu puțină engleză. În al doilea rând, soft a fost și pe la Cluj și pe la Rapid și la noi vreo două care nu s-au dat. Deci le transmit să nu mai comenteze.
Putem învinge o echipă foarte mare și să ne calificăm între primele 8, să facem o performanță foarte bună.
Voi fi apt pentru United. Nu simțeam nimic înainte de meci, știam că voi juca de la început, dar apoi, când am intrat pe teren, probabil că nu eram foarte bine încălzit și am resimțit același lucru la mușchi. Dar nu am simțit o înțepătură, ceea ce e bine", a declarat Florin Tănase, după meci.