Revenire de senzație la Dinamo? Ultimul golgheter al ”roș-albilor” e liber de contract și a fost la meciul cu Gaz Metan
Andrei Cristea (37 de ani) este acum liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu CS Mioveni.
Atacantul vrea să continue în Liga 1, după cum spune chiar el. Cristea a evoluat în sezonul precedent la Poli Iași, iar după ce gruparea moldoveană a retrogradat, acesta a semnat cu CS Mioveni.
Andrei Cristea, înapoi la Dinamo?
„Am reziliat pe 14 februarie. Asta a fost ideea, să reziliez până atunci. Cei de la club au fost în regulă, mi-a dat actele. Le mulțumesc. Nu a fost nicio problemă. A fost o reziliere de comun acord. A fost dorința mea, iar cei din club au înțeles. Am avut și o accidentare și nu am mai continuat. Am câteva discuții cu echipe. Vreau să joc în Liga 1, unde am evoluat în sute de meciuri”, a spus atacantul, pentru GSP.ro.
Una dintre posibilele sale destinații ar putea fi Dinamo, clubul în tricoul căruia a obținut titlul de golgheter al României. Cristea a fost prezent la meciul cu Gaz Metan Mediaș, alimentând astfel zvonurile legate despre o posibilă revenire a sa în ”Ștefan cel Mare”.
„Chiar am fost la meciul cu Gaz Metan. Mă bucur pentru rezultat. Flavius și staff-ul lui aveau nevoie de acest rezultat. Lucrurile încep să se așeze acum, sub comanda lui Stoican”, a mai spus Cristea.
Cristea a fost transferat de Dinamo în sezonul 2008-2009, pentru suma de 500.000 de euro. În ”Ștefan cel Mare”, acesta a marcat de 28 de ori și a oferit 12 pase decisive în 83 de partide.
În România, Cristea a mai jucat pentru FCSB, Poli Timișoara, Poli Iași, FC Brașov, Universitatea Craiova și CS Mioveni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News