Revenire spectaculoasă! Mirel Rădoi negociază cu o echipă din Superligă
Mirel Rădoi (43 de ani) este aproape de revenirea în Superliga României, acolo unde le-a mai antrenat pe FCSB și Universitatea Craiova.
Fostul selecționer al României este liber de contract de mai bine de cinci luni, de când s-a despărțit de Al-Jazira, iar în prezent se află în negocieri pentru a prelua una dintre echipele cu pretenții din campionatul nostru.
Mirel Rădoi negociază cu Sepsi OSK
Sepsi OSK a rămas fără antrenor după ce Bernd Storck a fost demis, iar Laszlo Dioszegi a dezvăluit că își dorește un antrenor familiarizat cu Superliga.
În această perioadă, Mirel Rădoi se află în negocieri pentru preluarea lui Sepsi, scrie publicația Fanatik.ro.
După pauza internațională, Sepsi va întâlni FC Botoșani, în etapa #9. Partida se va disputa pe stadionul "Sepsi" din Sfântu Gheorghe, nu mai devreme de ora 18:00.
Ce echipe a mai antrenat Mirel Rădoi
Mirel Rădoi a mai stat pe banca tehnică a celor de la FCSB (iunie 2015 - noiembrie 2015), Universitatea Craiova (august 2022 - decembrie 2022), Al Tai (ianuarie 2023 - mai 2023) și Al Bataeh (iulie 2023 - ianuarie 2024).
De asemenea, tehnicianul a mai fost și selecționerul României U21 (august 2018 - noiembrie 2019), dar și a României (noiembrie 2019 - noiembrie 2021).
În cariera de fotbalist, Mirel Rădoi a fost legitimat la ecipe precum FC Drobeta, Extensiv Craiova, FCSB, Al Hilal, Al Ain, Al Ahli, iar în iunie 2015 s-a retras în Qatar la Al Arabi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News