RIVALDINHO, CUVINTE GRELE // Brazilianul nu il menajeaza pe Miriuta si spune ca Dinamo a vrut alt antrenor! "Sa invete de la Becali si de la Hagi"
Plecat la Levski Sofia, Rivaldinho spune ca va pastra mereu in sufletul sau aventura din Romania.
Rivaldinho spune ca s-a simtit foarte bine in Romania si ca romanii i-au ramas in suflet. Totusi, el nu il menajeaza pe fostul sau antrenor, Vasile Miriuta, despre care spune ca nu a fost prima varianta a conducerii, dar si ca "nu ar trebui lasat sa faca ce vrea el".
Rivaldinho il sfatuieste pe Negoita sa invete de la Becali si Hagi cum se fac afacerile in fotbal.
"N-am nimic de reprosat nimanui, oamenii din Romania au fost in regula mereu cu mine. Oricum, ceea ce nu pricep e cum de-l lasa pe antrenor sa faca orice vrea el. Stiu ca dupa plecarea lui Contra trebuia sa vina Claudiu Niculescu, ca Miriuta n-a fost prima varianta.
Clubul greseste ca permite plecarea unor jucatori tineri doar ca vrea un antrenor sau altul. Daca nu dau bani pe mine sau pe Busuladzici, de exemplu, de ce ne pierd atat de usor? Ce or vrea, sa ne ia gratis si dupa doua saptamani sa valoram doua milioane de euro?
Parerea mea e ca cei de la Dinamo ar trebui sa invete de la Becali, de la Hagi, oamenii care au dovedit ca stiu cum sa faca si performanta, si bani. Serios, Dinamo nu stie sa faca afaceri", a spus Rivaldinho pentru Gazeta Sporturilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News