După ce gruparea olteană a retrogradat în Liga 2, Popa a fost împrumutat la UTA Arad pentru a prinde minute în Superliga României. Deși înțelegerea dintre cele două părți era valabilă pentru tot sezonul 2024-2025, goalkeeper-ul se va întoarce la clubului lui Adrian Mititelu mai repede decât s-ar fi așteptat.
Robert Popa, OUT de la UTA Arad!
Mircea Rednic ar fi fost deranjat de reacția pe care Popa a avut-o după meciul cu Rapid, pierdut în Giulești, scrie Sport Arad. Portarul s-a accidentat în meciul câștigat la Cluj cu Universitatea, scor 0-1 pe 2 decembrie, iar de atunci nu a mai revenit în lotul echipei arădene.
Oricum, UTA i-a adus deja un înlocuitor, pe Andrei Gorcea (23 de ani), care s-a despărțit recent de Universitatea Cluj.
„Împrumutat de la FCU Craiova la începutul sezonului 2024-2025, înțelegerea cu Robert Popa și UTA s-a încheiat astăzi.
Clubul nostru îi mulțumește pentru munca depusă în cele 16 meciuri în care a apărat poarta “Bătrânei Doamne” și îi urează mult success pe mai departe”, a transmis UTA Arad.
Născut la Râmnicu Vâlcea, Robert Popa a evoluat în cariera sa pentru FC Argeș, Flacăra Horezu, FCU Craiova și UTA Arad. Site-urile de specialitate îi oferă o cotă de piață de 500.000 de euro internaționalului de tineret.