EXCLUSIV ”Rocada” de la Botoșani! Discuții avansate pentru transferul lui Racovițan. Chindriș s-ar putea întoarce liber

”Rocada” de la Botoșani! Discuții avansate pentru transferul lui Racovițan. Chindriș s-ar putea întoarce liber Superliga

Andrei Chindriș (23 de ani) ar putea pleca de la Santa Clara, gruparea care dorește să-i rezilieze contractul, și s-ar putea întoarce la FC Botoșani.

Valeriu Iftime, patronul echipei din Moldova, a dezvăluit că există discuții avansate pentru transferul lui Bogdan Racovițan (21 de ani), românul născut la Dijon, cu patru selecții la naționala de tineret. 

În cazul în care Racovițan va pleca de la Botoșani, există posibilitatea ca Andrei Chindriș să se întoarcă la fostul său club: ”Chiar o să vorbesc cu Marius Croitoru acum”, a spus Iftime, la aflarea veștii că lusitanii vor să-l pună ”pe liber” pe Chindriș.

„Este un jucător bun, poate veni în România oricând. Nu știu dacă în momentul de față calculele noastre sunt făcute pentru un fotbalist care nu este U21. Noi avem o discuție, pot spune, avansată pentru transferul lui Racovițan. Dacă Bogdan pleacă, avem nevoie de un jucător U21. Cum Andrei nu mai este la vârsta asta... habar n-am. Informația este bună și vă mulțumesc, o să mă ocup serios de treaba asta.

Dacă el nici măcar la o echipă din Portugalia, de jumătate clasamentului, nu are loc... e complicat. Bănuiesc că a vrut să joace și n-are loc. Ar trebui să mă gândesc la subiectul ăsta, chiar o să vorbesc cu Marius acum.

Recordul meu nu cred că poate fi depășit, dar să dea Dumnezeu să se facă și după aceea vă spun. Și pe Chindriș l-am 'vândut' de vreo 20 de ori acum vreo doi ani, și uitați ce a ajuns. Îmi pare rău pentru Andrei, dar chiar o să discut de subiectul ăsta cu Marius”, a spus Iftime, în exclusivitate pentru www.sport.ro

3 meciuri și un gol a strâns Racovițan la naționala U21. Fundașul a marcat într-un amical cu Italia, scor 2-4.

Poți citi AICI un interviu acordat de Bogdan Racovițan pentru www.sport.ro la începutul lunii ianuarie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!