Ronaldo Deaconu, gata să revină în Superligă! Echipa care i-a pregătit contractul de 12.000 de euro
Dinamo este foarte aproape de a bifa primul transfer al perioadei de mercato din iarnă.
Cele șase puncte câștigate în ultimele două meciuri ale anului le dau spranțe „câinilor” pentru salvarea de la retrogradare.
Înainte de această pauză competițională au fost anunțate transferuri importante la Dinamo, conducerea dorind să ”betoneze” lotul pentru îndeplinirea obiectivului.
Dinamo dă prima lovitură a iernii: Ronaldo Deaconu!
După ce au scăpat de cinci jucători, șefii lui Dinamo sunt gata să aducă întăriri și sunt aproape de a ajunge la un acord cu Ronaldo Deaconu (26 de ani), fostul jucător de la Sepsi OSK și Gaz Metan Mediaș, scrie GSP.ro.
Mijlocașul nu este mulțumit de faptul că nu a primit foarte multe șanse în Polonia, la Korona Kielce, acolo unde evoluează de un an și jumătate, și își dorește o nouă experiență.
Deaconu este gata să revină în Superligă, iar Dinamo așteaptă ca acesta să-și încheie socotelile cu clubul din Polonia. ”Câinii” i-au pregătit deja un contract cu un salariu de 12.000 de euro, impresionant pentru posibilitățile financiare ale penultimei clasate.
În acest moment ar fi șanse mari ca Ronaldo Deaconu să accepte oferta venită din parte alui Dinamo chiar înainte de finalul acestui an, sau cel puțin până când echipa va pleca în cantonament, mai notează sursa citată.
Ronaldo Deaconu a evoluat în 20 de partide pentru cei de la Korona Kielce, majoritatea din postura de rezervă, reușind să marcheze de patru ori și să ofere trei pase decisive.
- Site-urile de specialitate îl evaluează pe Ronaldo Deaconu la 500.000 de euro.
Dinamo, pe penultimul loc în Superligă
Dinamo are 16 puncte după 21 de etape în Superligă și este pe penultimul loc, la șapte puncte distanță de următoarea clasată, Poli Iași, pe care o va întâlni în etapele rămase din sezonul regulat.
”Câinii” vor începe anul 2024 la Ploiești, cu Petrolul, iar apoi va urma derby-ul cu Rapid, care se va disputa pe teren propriu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News