După 0-0 la pauză, U Cluj s-a dezlănțuit în actul secund. Liderul din Superliga a marcat de trei ori într-un sfert de oră prin Vladislav Blănuță (dublă) și Mamadou Thiam. Petrolul a început să spere din minutul 75. Paul Papp a redus din handicap după un corner și tot stoperul ploieștenilor a își putea trece dubla în cont două minute mai târziu.
Roșu luat intenționat de Papp?
Papp a trimis mingea pe poartă cu o lovitură de cap, din marginea careului mic, portarul Gertmonas era bătut, însă Gicu Grozav, aflat pe linia porții, în poziție de ofsaid, nu și-a putut reprima instinctul și a împins balonul în plasă.
Avertizat din minutul 20, Paul Papp a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 90+3 și a fost eliminat. Cel mai probabil a fost vorba despre un gest intenționat al stoperului pentru a fi suspendat la următorul meci oficial, în Cupa României, contra lui Dinamo, și nu în următoarea etapă din Superliga, împotriva celor de la Unirea Slobozia, pentru cumul de galbene.
Jasper van der Werff, jucătorul lui U Cluj, s-a prăbușit pe gazon în prelungiri după ce a fost faultat de Gicu Grozav. Paul Papp a venit de la mare distanță pentru a-i cere explicații elvețianului și a-l pune să se ridice. Istvan Kovacs i-a arătat al doilea cartoanș galben lui Papp, care a plecat la vestiare fără a mai protesta.