S-a aflat ce a decis jucătorul dorit de FCSB și Universitatea Craiova: „De asta nu a semnat prelungirea cu noi!” Anunțul CFR-ului
Fotbalistul și-a încheiat socotelile cu campioana României.
Mike Cestor (29 ani) și-a reziliat contractul cu CFR , luni, 14 februarie, chiar la 23:59. Fundașul central nu a mai vrut să-și prelungească înțelegerea cu clujenii, valabilă până în vară, chiar după ce Cristian Balaj a anunțat că clubul din Gruia i-a făcut o nouă ofertă.
Chiar dacă este dorit de FCSB și Universitatea Craiova, directorul sportiv al CFR-ului a precizat că Cestor i-a garantat că nu se va duce la o altă echipă din Liga 1. Nu pentru că este fidel echipei din Ardeal, ci pentru că niciun club din România nu îi poate satisface pretențiile financiare.
Marius Bilașco: „Cestor nu va juca în România”
„Cu Mike Cestor am reuşit să reziliem contractul. A susţinut tare că nu pleacă în România, că nu va juca în România. Pentru că, din ce mi-a spus, niciun club din Liga 1 nu poate să îi satisfacă pretenţiile financiare. De fapt, acesta a fost şi motivul pentru care el nu a semnat prelungirea cu noi”, a declarat Marius Bilașco pentru TelekomSport.
Gigi Becali, sfătuit greșit?
Mike Cestor s-a despărțit de CFR Cluj după 2 ani și jumătate, timp în care a bifat 46 de meciuri pentru campioana României, reușind să marcheze și 3 goluri.
De serviciile fundașului central a fost interesat, în trecut, Gigi Becali. Omul de afaceri a dezvăluit, ulterior, că a avut posibilitatea să-l transfere de la Astra Giurgiu pe o sumă modică, doar că mai mulți oameni din fotbal l-au sfătuit că nu este jucător demn de FCSB. Așa că fotbalistul congolez a ajuns la CFR Cluj.
În prezent, a apărut un nou interes pentru Cestor, din partea Universității Craiova. Laurențiu Reghecampf dorește să se întărească în centrul defensivei, iar cel care a câștigat două titluri consecutive cu ardelenii este văzut ca o posibilă piesă importantă în angrenajul echipei.
De-a lungul carierei, Mike Cestor a mai evoluat pentru Leyton Orient, Boreham Wood, Working, Epinal și Astra Giurgiu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News