VIDEO: Penescu, pericol social! A primit mandat de arest pentru 29 de zile, impreuna cu Gheorghe Constantin!
Cornel Penescu, si presedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Gheorghe Constantin, au fost arestati preventiv pentru 29 de zile. Ramai pe www.sport.ro pentru amanunte la cald.
Citeste si Vali Moraru: Salvatorii gropari
Update:
Ora 11: 20 - Cornel Penescu este acuzat de trei infractiuni de dare de mita, dintre care doua in forma continuata. Liviu Ilie Facaleata, persoana din anturajul lui Penescu, este cercetat pentru o infractiune de dare de mita si o infractiune de complicitate la dare de mita in forma continuata.
Totodata, Gheorghe Constantin, presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, este acuzat de doua infractiuni de luare de mita dintre care una in forma continuata, in timp ce dan Cristian Libertatu, fost director al Oficiului Judetean pentru
Protectia Consumatorilor Arges, este cercetat pentru luare de mita, potrivit DNA.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca Gheorghe Penescu a remis direct, in doua transe, suma de 290.000 de lei lui Gheorghe Constantin, pentru ca acesta, in calitate de presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federatiei Romane de Fotbal sa delege arbitri agreati de primul inculpat la meciurile disputate de Fotbal Club Arges in sezonul 2008 – 2009 si pentru a promova in Lotul A un arbitru protejat de Penescu.
De asemenea, a mai rezultat ca Penescu a remis, prin intermediul lui Liviu Facaleata, suma de 4.000 de euro lui Dan Cristian Libertatu, director la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges pentru ca acesta sa nu isi indeplineasca atributiile de serviciu in ce priveste competentele pe care le avea institutia fata de activitatea derulata de SC PIC SA, societate comerciala controlata de finantatorul de la FC Arges.
Banii au fost remisi pentru ca societatea sa nu fie sanctionata contraventional, iar reprezentantii acesteia sa obtina informatii nepublice privind eventualele controale efectuate de reprezentanti ai Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Arges, potrivit DNA.
Din aceeasi Ordonoanta a mai rezultat ca, in perioada octombrie – decembrie 2008, Penescu a remis suma totala de 54.000 de dolari mai multor arbitri din Liga I de fotbal pentru a beneficia de arbitraje favorabile in meciurile pe care le disputa Fotbal Club Arges Pitesti si, de asemenea, suma de 3.000 euro unui observator federal delegat la unul din meciurile disputate de Fotbal Club Arges.
Ora 11:05 - Penescu nu a fost surprins la aflarea deciziei. Seful Argesului nu a comentat in niciun fel decizia emiterii mandatului de arest pentru 29 de zile.
Ora 10.40 - Potrivit anchetatorilor, motivarea in cazul lui Penescu pentru mandatul de 24 de ore, a fost pe motiv de pericol social. Deocamdata nu s-a dat niciun fel de motivare pentru mandatul de 29 de zile. Aceasta se va da dupa ce se judeca recursul, pe care avocatii lui Penescu deja l-au depus. Acesta se va judeca precum in cazul lui Gigi Becali. Unul dintre avocati a spus ca nu are cum sa explice ce s-a intamplat.
Ora 10:35: Avocatul lui Cornel Penescu: "Prefer sa nu comentez, asteptam recursul. Nu sunt in masura sa discut acum, sunt mort de oboseala, nu am dormit toata noaptea. Maine sau poimaine se va hotari cand va fi recursul. Arestarea s-a motivat cu pericol social."
Ora 10:28 - Instanta Tribunalului Arges a hotarat, marti, arestarea preventiva pentru 29 de zile, a finantatorului clubului de fotbal FC Arges, Cornel Penescu, a presedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Facaleata, director general al PIC, si a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Arges.
Ora 09.20 - Pledoariile s-au prelungit. Avocatii lui Cornel Penescu au mai primit cateva minute. Urmeaza incheierea de motivare (nr- decizia), care se va face intr-o sedinta publica, dupa ce se termina pledoariile.
ora 09.05 - Avocatii lui Cornel Penescu mai au cateva minute si isi vor incheia pledoaria. Judecatorii vor intra la deliberare, in timp ce Penescu si Constantin vor fi dusi in arest, iar apoi vor fi adusi sa afle sentinta. Decizia este asteptata in jurul orei 13.00
Cererile procurorilor de arestare preventiva se judeca marti dimineata incepand cu ora 6:00. Mandatul de retinere a lui Penescu expira azi, marti, 14 aprilie, la ora 11:00, iar al lui Constantin la ora 23:
Finantatorul echipei FC Arges, Cornel Penescu, presedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Gheorghe Constantin, directorul hipermarketului PIC din Pitesti, Liviu Facaleata si fostul director al OPC Arges Cristian Libertatu, retinuti luni de DNA, au fost dusi, marti dimineata, la Tribunalul Arges.
Luni seara, in jurul orelor 23:00, a fost retinut pentru 24 de ore si seful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, dupa ce biroul acestuia de la FRF fusese perchezitionat, iar el dus la Pitesti pentru audieri in cazul Penescu.
Magistratii de la Tribunalul Arges vor decide daca cele patru persoane retinute luni vor fi cercetate in stare de arest preventiv sau in stare de libertate.
Cele patru persoane, acuzate de dare de mita sau de luare de mita, au fost retinute dupa mai multe ore de audieri desfasurate la sediul Serviciul Teritorial Pitesti al Departamentului National Anticoruptie.
Ordonanta de retinere emisa pe numele lui Cornel Penescu expira marti in jurul orei 11.00. Penescu a fost retinut pentru dare de mita dupa ce, in cursul diminetii de luni, a fost audiat de procurorii DNA Pitesti. In paralel, la sediul Clubului FC Arges s-a prezentat o echipa de procurori, iar la sediul central al PIC (grup de firme apartinand fratilor Penescu, n.r.) au intrat doi mascati.
Penescu este acuzat de procurorii DNA ca le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu si Tiberiu Lajos 54.000 de euro si 290.000 de lei, potrivit avocatului sau, Radu Nistor. Meciurile vizate de procurori ar fi Gloria Bistrita-FC Arges (31 octombrie 2008, scor 2-0), FC Brasov-FC Arges (15 martie 2009, scor 1-0) si FC Arges-Universitatea Craiova (3 octombrie 2008, scor 1-1).
Presedintele clubului FC Arges, Corneliu Penescu, este anchetat de procurorii structurii teritoriale Pitesti a DNA si in alte dosare care nu au legatura cu clubul de fotbal, ci cu firmele acestuia, au declarat pentru NewsIn surse judiciare. "Penescu este suspectat ca a dat mita mai multor lucratori din institutii de control ale statutului pentru ca firmele acestuia sa nu fie verificate sau, daca s-ar fi facut vreun control la societatile acestea, sa fie mai mult de forma", au explicat pentru NewsIn aceleasi surse.
Mai multi ofiteri de politie judiciara ai Directiei Nationale Anticoruptie au ridicat, luni, de la sediul Federatiei Romane de Fotbal, mai multe documente care au legatura cu un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Pitesti al DNA, procurorii punand chiar sigiliu pe biroul sefului arbitrilor din FRF, Gheorghe Constantin. Seful arbitrilor a fost dus in cursul dupa-amieziide luni la audieri la sediul DNA Pitesti, iar in cursul noptii de luni spre marti a fost retinut pentru 24 de ore.
Luni 13 - zi cu ghinion! Vezi FILMUL ARESTARII lui Cornel Penescu!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News