Pentru a prelua clubul, Dan Șucu a investit nu mai puțin de 45,356,262 euro, dintre care 5,356,262 euro au fost investiți fără a necesita returnare, iar restul de 40 milioane de euro au fost plătiți pe 14 decembrie.
Pe lângă sumele uriașe pe care afaceristul român trebuie să le plătească anual pentru salarii, acesta trebuie să asigure un buget și pentru transferuri în perioada de mercato din iarnă, pentru a se asigura că ”Grifonul” se va salva de la retrogradare.
Marian Iancu, reacție amuzantă despre Dan Șucu
Fostul finanțator a făcut o analiză a tranzacției realizată de omul de afaceri român și nu a ezistat să-l ironizeze, făcând o paralelă cu situația de la Rapid.
"Nimic din ceea ce puteai realiza la Rapid cu bani relativ puţini nu vei putea realiza la Genoa cu bani mult mai mulţi! Mă refer la participări în cupele europene din poziţia de câştigători ai competiţiilor interne. De acolo vin banii şi notorietatea! FCSB este un proiect mult mai puţin costisitor şi cu vizibilitate destul de buna pentru a fi urmat ca exemplu mult mai la îndemână decât o investiţie covârşitoare într-un club nou care împreună cu cel vechi în final vor obţine acelaşi unic rezultat, dar cu costuri infinit mai mari.
Sau vor merge ambele de mâna spre faliment sportiv şi financiar. Şucu nu este un miliardar care-şi permite costuri nesustenabile! Astfel, Rapid, care din punct de vedere fotbalistic poate deveni perla coroanei va fi tratată ca ruda săracă din punct de vedere financiar, ceea ce va determina dărâmarea acestui castel de nisip la primul val al nemulţumirilor acumulate în rândul suporterilor ambelor echipe.
Astfel, încet, dar sigur, Rapidul va fi uşor neglijat, iar acest fapt va săpa adânc la temelia relaţiei club-suporteri cu consecinţa unor rezultate greu de anticipat. Cred că sună bine investiţional ca un om de afaceri român să deţină un club de fotbal Italian, dar este totuşi prea mult în condiţiile în care aceleaşi rezultate sportive şi emoţionale le putea realiza cu bani infinit mai puţini.
Ca să închei intr-o notă dezamăgitoare, constat că Şucu s-a întors totuşi către culorile copilăriei, roşu şi albastru. Ce facem cu cele alb-vişinii? Împreuna dau un maro pesimist! Vedem cât si cum se va învesti la Rapid în actuala vacanţa de iarnă", a explicat Marian Iancu, la Orange Sport.