Sabau: "Alta ar fi fost cariera mea de fotbalist daca as fi jucat la Milan"
In al patrulea an de cand este antrenor la Gloria Bistrita, Ioan Sabau isi aduce aminte de perioada cand echipele din Italia ar fi facut orice pentru a-l transfera. Fostul international a lasat in 1990 Dinamo pentru Feyenoord, iar apoi a inceput aventura in Serie A. In 1992 a plecat la Brescia, unde a facut senzatie sub bagheta lui Mircea Lucescu.
"Antrenorul care mi-a definit cariera e Mircea Lucescu, pentru ca m-a pregatit aproape 8 ani, zi de zi. El ne-a invatat, pe mine, pe Raducioiu, Lupescu, Lupu si ceilalti din generatia '88-'90 sa ridicam capul din pamant, sa nu mai tremuram, indiferent de renumele adversarului cu care jucam. Dar si lui i-a luat ceva timp sa reuseasca sa ne faca sa ne simtim fotbalisti"
"Ne ducea prin turnee, sa jucam cu echipe mari sau cu echipe mici, din tara, de ne certau toti generalii din Ministerul de Interne ca pierdeam. Pana la urma, a creat o echipa care ar fi jucat o finala europeana daca nu s-ar fi destramat dupa Revolutie. Dinamo de atunci e cea mai buna echipa de club la care am jucat. Peste Feyenoord, Brescia si toate celelalte din cariera mea"
Despre transferul la Brescia Sabau povesteste cum Mircea Lucescu l-a convins pe presedintele Corioni sa vina in Romania pentru a-l urmari la un meci al nationalei.
"Lucescu m-a vrut la Brescia, dar nu i-a spus-o direct presedintelui Corioni. Urmarea ca acesta sa ma vada si sa ia el decizia sa ma transfere, pentru ca nu voia sa riste apoi reprosuri ulterioare. La vremea aia, nu era nici un roman la Brescia. Lucescu l-a adus pe Corioni la Bucuresti sa ma urmareasca la meciul Romania-Tara Galilor, scor 5-1. Ne-am inteles imediat, mai ales ca voiam sa plec de la Feyenoord, pentru ca olandezii aveau probleme financiare.
"Corioni stia ca milanezii ma vor, dar a dat inapoi cand a vazut ca, pe zidurile stadionului, suporterii scrisesera 'Nu-l vindeti pe Sabau!' si ca amenintau cu manifestari. Eram iubit, pentru ca fanii vedeau ca dau totul pe teren, ca nu ma menajez deloc. Pana la urma, Corioni a refuzat Milanul, dar nici nu mi-a mai marit contractul, asa cum imi promisese. Am ratat sansa vietii mele. Alta ar fi fost cariera mea de fotbalist daca as fi jucat la Milan, sunt sigur de asta", a spus Sabau in Libertatea.
Â
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News