Sancțiune colosală primită de FCSB după meciul cu Dinamo! „Câinii” nu au scăpat nici ei. Cât vor trebui să plătească

Sancțiune colosală primită de FCSB după meciul cu Dinamo! „Câinii” nu au scăpat nici ei. Cât vor trebui să plătească Superliga

Dinamo și FCSB, amendate dur după incidentele de la meciul din etapa 23.

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, clubul FCSB cu 60.000 de lei penalitate financiară, iar FC Dinamo cu 15.000 de lei pentru incidentele produse de suporteri la derby-ul din etapa a 23-a a Ligii I prin aprinderea şi aruncarea materialelor explozive în teren şi în tribune.

"Dinamo 1948 SA vs. FC FCSB - Incidente - În baza art. 82.1 si 3.a si c. raportat la art. 83.2.d) din RD, se sancţionează clubul Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 15.000 lei. În baza art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 60.000 lei", se menţionează în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al LPF.

Conform Regulamentului Disciplinar, clubul FCSB a atins pragul maxim de penalitate financiară, iar la fiecare nouă abatere de acest tip clubul va fi sancţionat gradual cu disputarea partidelor fără spectatori, cumulat cu sancţiunea maximă de 60.000 lei. FCSB devine al doilea club după FC Rapid care atinge pragul maxim de penalitate şi riscă disputarea partidelor fără spectatori.

Tot miercuri, Comisia de Disciplină a dispus sancţionarea clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu o penalitate de 30.000 de lei pentru încălcarea Protocolului Medical de Desfăşurare a Competiţiilor în contextul pandemiei de coronavirus la meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova din etapa a 23-a. Sancţiunea face referire la prezenţa în zona vestiarelor a unor persoane care nu posedă documente de acces. În urma protestelor la adresa arbitrilor de la acelaşi meci, delegatul formaţiei Sepsi OSK, Matyas Endre Istvan, a fost suspendat pentru o lună şi a primit o penalitate sportivă de 640 lei.

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat clubul Gaz Metan Mediaş cu 3.000 de lei şi a acordat termen de graţie de 5 zile pentru plata integrală a restanţelor salariale către foştii săi jucători, Sergiu Popovici şi Alexandru Munteanu. Aceeaşi sancţiune a primit-o şi clubul CFR Cluj în disputa cu jucătorul Iasmin Latovlevici.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!