Băiatul, care era acoperit de un steag al echipei Slobozia, a fost identificat, iar tatăl său a fost sancționat contravențional cu o amendă de 500 de lei.

Acesta a fost considerat responsabil pentru faptele comise de minorul aflat în grija sa: a tulburarea ordinii publice și a încălcarea regulilor de conduită într-un eveniment sportiv.

Amendă pentru tatăl copilului care a intrat pe teren

De asemenea, firma de pază a fost amendată cu aceeași sumă, pentru că nu și-a îndeplinit atribuțiile și nu a prevenit intrarea minorului pe teren.

Farul Constanţa a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii.

Farul şi-a luat revanşa după ce nou-promovata a câştigat cu 1-0 la Ovidiu, în prima etapă.

Unirea venea după două victorii consecutive, fără gol primit. Farul e neînvinsă de trei etape, în care are două victorii şi un egal.