Sandu la DNA! Dragomir: "Are de dat explicatii. N-am tangente cu cazul asta"
Mircea Sandu a fost chemat la DNA pentru a da explicatii in cazul de coruptie din arbitraj. Sandu spune ca isi va amana venirea paana pe opt iunie. Dragomir a declarat ca Mircea Sandu este responsabil pentru ce se intampla la Federatie.
"Este normal sa fie citat. Este responsabilul Federatiei si ce s-a intamplat acolo el trebuie sa dea niste explicatii. Atat si nimic mai mult", a spus Dumitru Dragomir pentru Mediafax.
Vicepresedinte al Federatiei Romane de Fotbal, Dumitru Dragomir a explicat ca nu a avut legatura cu cazul de coruptie din fotbal si nu are de ce sa fie citat de DNA.
"Eu n-am avut tangente cu cazul asta. M-am ferit. Eu am stat cat mai departe. Daca ma vor chema, ma voi prezenta, n-am de ce sa nu ma prezint", a mai spus Dumitru Dragomir.
Presedintele FRF Mircea Sandu a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca a fost citat ca martor de catre DNA Pitesti, alaturi de alte 5 persoane din cadrul federatiei, in cazul de coruptie din fotbalul romanesc, dar ca el se va prezenta dupa data de 8 iunie.
"Da, e adevarat, am primit o citatie din partea DNA Pitesti. Sunt mai multe persoane din cadrul federatiei citate alaturi de mine, de la Comisia de Disciplina, presedintele (n.r - Marin Daniel Cernat) si vicepresedintele (n.r - Mircea Dridea), de la Comisia de Apel, presedintele (n.r - Doru Viorel Ursu) si vicepresedintele (n.r - Ioan Cazacu), secretarul comisiei, Bogdan Ionut Popescu, si eu. Numai ca eu o sa ma prezint dupa data de 8, cand revin. M-am pus de acord cu domnul procuror si imi va trimite o alta citatie. Toti cei chemati acum sunt citati ca martori. Probabil ca ni se vor pune intrebari referitoare la regulamente si organizarea federatiei. Si cine stie ce intrebari ne mai pun",a declarat Sandu.
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a fost citat, miercuri, la DNA Pitesti,. Potrivit unor surse judiciare, Sandu, citat pentru audieri in cazul coruptiei din arbitraj, ar fi solicitat amanarea intalnirii cu procurorii pe motiv ca nu este in tara la data citatiei, lipsind cateva zile, iar in aceasta situatie anchetatorii ii vor trimite o noua citatie. Mircea Sandu urmeaza sa asiste la Istanbul, miercuri, de la ora 21.45, la finala Cupei UEFA, dintre Werder Bremen si Sahtior Donetk.
Tot miercuri, fostul director al Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Arges, Cristian Libertatu, arestat preventiv pentru luare de mita in dosarul coruptiei din arbitraj, a fost adus la Tribunalul Arges, care va judeca o noua cerere de eliberare sub control judiciar depusa de avocatii acestuia.
In dosarul coruptiei din arbitraj, in 14 aprilie au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile, finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Facaleata, precum si fostul director al OPC Arges Cristian Libertatu. Cornel Penescu si Liviu Facaleata sunt acuzati de dare de mita, iar Gheorghe Constantin si Cristian Libertatu de luare de mita.
In 11 mai, Tribunalul Arges a decis sa nu le mai prelungeasca mandatele de arestare, dar procurorii DNA au facut recurs, iar o zi mai tarziu Curtea de Apel Pitesti a admis recursul, astfel ca acestia au ramas in arest pentru cel putin 30 de zile.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News