Sangele i-a unit! Vezi ce s-a intamplat in tribune la Steaua - Dinamo 2002!
Steaua - Dinamo este cunoscut ca un derby al suferintei, un derby care nu a fost mereu insangerat! A fost o vreme, de mult apusa, cand cele doua galerii faceau front comun si aveau o cauza nobila.
CLICK AICI pentru a vedea integral partida Steaua - Dinamo, 2002!
Se intampla pe 15 septembrie 2002, cand un fan al Stelei a fost impuscat chiar inaintea marelui derby. Sangele varsat de suporterul stelist a fost suficient pentru a sensibiliza sufletele pline de ura ale celor doua galerii. Vechea rivalitate s-a uitat intr-o secunda, iar tribuna a vibrat intr-o singura voce - o voce care le unea pentru prima oara in istorie pe cele doua galerii rivale de moarte.
Chiar daca derby-ul nu a fost spectaculos, incheindu-se la egalitate, 1-1, dupa golurile lui Miu si Vlad Munteanu, show-ul din tribune a meritat toti banii. Totul a inceput cu o coregrafie comuna a galeriilor, pe tema agresiunilor fortelor de ordine. Fiecare galerie a fost o mare de "tinte vii", hartii pe care erau desenate tinte, dupa modelul cetatenilor iugoslavi la atacul trupelor NATO.
"Stadionul era plin si dintr-o data am inceput sa cantam. Au cantat si cei de la Steaua cu noi, ne aplaudau, am strigat toti pentru baiatul ala care era la spital cu gaurile de alice in el”, a spus pentru ProSport unul dintre liderii galeriei dinamoviste.
CLICK AICI pentru a vedea integral partida Steaua - Dinamo, 2002!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News