Saptamana decisiva pentru o echipa de Liga | Becali a rezolvat un singur transfer, alte 4 se pot realiza in scurt timp! Care este situatia lor

Saptamana decisiva pentru o echipa de Liga | Becali a rezolvat un singur transfer, alte 4 se pot realiza in scurt timp! Care este situatia lor Superliga

►Steaua l-a prezentat pana acum doar pe haitianul Jean-Sony Alcenat, din lista de 10 jucatori doriti de Gigi Becali
►Alti doi fotbalisti pot deveni in scurt timp ai Stelei, insa patronul trebuie sa pluseze la bani

In stilu-i caracteristic, Gigi Becali a anuntat la finalul sezonului o noua campanie de achizitii "stelara", promitand achizitii tari si construirea unei echipe capabile sa patrunda in grupele Ligii Campionilor.

Pana acum insa, acesta nu a reusit sa-l convinga decat pe Jean-Sony Alcenat. Fostul fundas al Petrolului este singurul transfer efectuat de campioana ultimelor trei editii de campionat.

Cu un singur jucator convins dintr-o lista de zece, Becali are nevoie sa urgenteze negocierile, noul sezon si preliminariile celei mai importante competitii de pe continent apropiindu-se vertiginos. Astfel, scrie editia tiparita a cotidianului Gazeta Sporturilor, oficialii din Ghencea vor insista in aceasta saptamana pentru doua mutari noi, menite sa intareasca mijlocul formatiei lui Radoi.

Chiar daca au batut palma de saptamana trecuta, stelistii nu au semnat si actele pentru transferul lui Quenten Martinus (FC Botosani). Acestia trebuie sa achite pana maine suma de transfer, altfel mutarea poate pica, dupa cum spunea Valeriu Iftimie, patronul clubului moldovean. Totusi, sansele ca Martinus sa ajunga in Ghencea sunt mari, jucatorul fiind si el dornic sa imbrace tricoul ros-albastru.

Anton vrea contract beton

Al doilea transfer pentru care stelistii au insistat si insista in continuare este cel al mijlocasului Paul Anton (24 de ani), de la Pandurii. Clubul gorjean a acceptat o propunere din partea lui Becali, care prevede plata sumei de 300 de mii de euro, dar si cedarea lui Ionut Neagu la schimb.

Impedimentul in calea transferului este insa dat de salariul cerut de fotbalist. Anton a declinat prima oferta primita, una care i-ar fi adus un salariu de 8.500 de euro lunar.

Jucatorul are la negocieri si un alt avantaj. Acesta va deveni liber de contract peste un an, invocand astfel faptul ca isi va putea negocia un contract mult mai substantial "afara", dar si o prima de instalare.

Mai spera la Tamuz si Muniru

In fine, alte doua mutari pe care stelistii spera sa le rezolve in cat mai scurt timp sunt cele ale lui Toto Tamuz si Sulley Muniru. Atancatul Petrolului vrea un salariu cel putin egal cu cel incasat in acest moment - 275.000 euro anual, in timp ce formatia ploiesteana vrea sa incaseze si ea o suma importanta pentru israelian.

De cealalta parte, Muniru mai are contract cu CFR doar pana in iarna, astfel ca formatia clujeana ar putea fi nevoita sa-l vanda acum, pentru a nu-l pierde gratis.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!